Timişoara nu a ştiut să profite de avantajele pe care le-a avut în partida de sâmbătă seara şi se întoarce de la CFR Cluj cu un singur punct, chiar dacă prin jocul prestat ar fi meritat cu siguranţă toate cele trei puse în joc. A deschis scorul, a fost egalată, a condus din nou şi a fost din nou egalată. Din păcate nu a ştiut să-şi păstreze avantajul, în plus, chiar dacă a avut avantajul oamenilor în plus.
Szekely a fost din nou eroul lui ACS Poli, dar eforturile sale şi cele două goluri marcate nu au fost îndeajuns pentru a aduce victoria echipei sale. El a deschis scorul încă din minutul 7, după ce a primit o pasă de la Trandu. A lovit mingea cu capul şi din marginea careului mic a înscris în poarta lui Felgueiras. Următoarea fază importantă a avut loc în minutul 29, atunci când Florin Costea a fost eliminat. Szekely are în bocanc golul de 2 – 0 după ce scapă singur cu portarul advers, dar trage direct în acesta. Până la pauză nu s-a mai înscris, Timişoara intrând la vestiare în avantaj.
CFR Cluj a egalat în minutul 57 printr-un şut din lovitură liberă a lui Cadu. Un şut telefonat, care a ricoşat din mai multe picioare şi a intrat în poarta lui Nuno Claro. Timişoara a preluat din nou conducerea în minutul 68, la o fază extrem de tensionată. Portarul clujenilor, Felgueiras, avea deja un cartonaş galben dintr-un duel cu Şeroni care s-a lăsat cu îmbrânceli, l-a faultat în careul propriu pe Nanu. Prompt, arbitrul a scos din buzunar cartonaşul galben şi, implicit, cel roşu. Deşi iniţial a văzut faza în afara careului, a fost atenţionat de colegii săi că faultul a fost în careu şi a arătat punctul cu var. Szekely a executat şi a marcat din nou.
Clujenii nu s-au resemnat şi şi-au jucat şansa până la capăt. Deac a reuşit o execuţie de zile mari din lovitură liberă şi a egalat pentru gazde câteva minute mai târziu. Era 2 – 2 şi jocul devine tot mai tensionat. Imediat după faza golului acelaşi Deac îl faultează grosolan pe Bărbuţ pornit pe contraatac, singur, spre gol. Deac e eliminat şi CFR joacă în teren cu trei jucători mai puţin.
ACS Poli continuă să atace, dar lipsa de experienţă şi precipitarea fac să nu se înscrie.
Timişoara, putem spune că pierde două puncte şi nu câştigă unul.
ACS Poli: Nuno Claro, Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic, Petre, Trandu, Bărbuţ, Boldea, Nicola, Szekely. Rezerve: Coca, Poparadu, Ruiz, Nanu, Keita, Popovici, Petrovic
CFR Cluj: Felgueiras, Velayos, Cadu, Piccolo, Camora, Maah, Obiora, Voiculeţ, Florin Costea, Tade, Ogbu. Rezerve: Stăncioiu, Deac, Sepsi, Hora, Djokovic, Batin, Pedro
Arbitri: Iulian Dima (București), Cristian Nica (Ploiești), Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe).
Valentin Velcea, antrenor ACS Poli: Ne-a lipsit maturitatea sportivă
Vali Velcea a recunsocut lispa de maturitate din jocul elevilor săi. „Consider că a fost un rezultat echitabil. Ne-a lipsit maturitatea sportivă, n-am ştiut să tranşăm partida în favoarea noastră. Mai avem mult de muncă, să putem valorifica acest grup, e mult de lucru, dar trebuie să ţineţi cont că acum un an şi jumătate aceşti fotbalişti erau în liga a treia. Dacă aveam alte soluţii în atac aveam alt rezultat. Am oferit un respect prea mare celor de la CFR, puteam să luăm cele trei puncte dar puteam să şi pierdem. Impresia mea este că avem mult de muncit, că avem nevoie de mai multă încredere. Am întâlnit o echipă bună cu potenţial individual”, a declarat Velcea la finalul meciului.
Nuno Claro, portar ACS Poli: Am fost superiori lui CFR din toate punctele
Reîntors pe stadionul din Gruia la scurt timp după ce a părăsit echipa ardeleană, portarul celor de la ACS Poli, Nuno Claro a spus la finalul meciului că Timişoara a fost clar mai bună sâmbătă seara. „A fost un meci intens, Poli a jucat bine astă seară. Nu vorbesc de arbitraje. Eu consider că în acest meci nu am câştigat un punct, cred că am pierdut două puncte. Am fost superiori lui CFR din toate punctele. Cred că am făcut tot ce am putut, chiar dacă orice portar doreşte să fie cât mai bun în teren”, a declarat Nuno Claro
Citiți principiile noastre de moderare aici!