Tibor Cári a fost distins de Senatul Uniter cu Premiul special pentru Muzică de teatru. Absolvent al Facultăţii de Muzică din Timişoara, artistul a debutat ca pianist în spectacolul cu piesa „Lecţia” de Eugene Ionesco, în regia lui Victor Ioan Frunză, producţie a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely”, în 2001. O prolifică şi valoroasă operă justifică indubitabil decizia Senatului Uniter, Cári Tibor compunând muzica pentru aproape 100 de spectacole de teatru din ţară şi străinătate, pentru filme, perfomance-uri coregrafice, spoturi şi generice de televiziune. Fervent militant împotriva ”muzicii de plastic” el susține, de aproape un deceniu, programul de concerte live Muzica Teatrului, un fenomen artistic extraordinar în România, fiind adesea invitat în festivaluri europene.
”Era o vreme când așteptam să primesc acest premiu sau orice premiu. Dar de ceva timp am renunțat la această dorință. Mi-am dat seama că cea mai frumoasă recompensă o primesc de la spectatori, de la oamenii din jurul meu care ascultă și reactionează la muzica mea. De la mașiniștii din culise care fredonează cântecele mele, de la recuziterele care îi dojenesc pe actori că n-au cântat corect vreo piesă a mea sau de la spectatorii care au auzit undeva muzica unui spectacol și au venit la teatru, curiosi să vadă spectacolul. Acest premiu m-a surprins, nu mă așteptam să -l primesc, cel puțin nu acum. Mă întreb ce o să primesc peste 20 sau 30 de ani? Sunt onorat de această recunoaștere și mulțumesc Uniter-ului”, a declarat, pe scena ceremoniei, laureatul. Trofeul i-a fost înmânat de actorul Balázs Attila, directorul Teatrului Maghiar din Timișoara.
Deși laureatul a fost sincer emoționat, distincția a venit fără surprize, căci, fiind un Premiu Special decernat de Senatul UNITER, decizia a fost anunțată dinainte. În cazul Silviei Török însă, anunțarea câștigătoarei Premiului pentru Debut a fost un moment plin de suspans, rivalii timișorencei în cursa pentru acest trofeu fiind Vlad Bîrzanu (Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea) și Rareș Florin Stoica (Teatrul Național București). Silvia Török a cucerit premiul de debut pentru rolul Iris din ”Fetiţa din bolul peştelui auriu”, de Morris Panych, primul spectacol semnat de Radu Afrim la Teatrul German din Timișoara. Interpretarea extraordinară a tinerei actrițe a îndreptățit cu vârf și îndesat alegerea juriului Uniter. Silvia Török este actriţă a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) din stagiunea 2011/2012, după ce a absolvit Facultatea de Teatru din Cluj la clasa profesorului Miklós Bács. La TGST mai poate fi văzută în stagiunea curentă şi în spectacolele Cuplutoniu, derdiedans şi Ţinuturile joase. Sora ei, Olga Török a fost nominalizată la această gală Uniter la secțiunea Cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru interpretarea rolului Sylvia — mama lui Iris — în acelaşi spectacol.
Citiți principiile noastre de moderare aici!