Incidentul s-a petrecut în localitatea Pădureni, unde părinții împreună cu fetița au mers în vizită la niște prieteni. La un moment dat, un câine Rottweiler a unor vecini a scăpat din curte și s-a năpustit asupra fetiței. Părinții au sărit să o salveze pe micuță și au fost și ei mușcați. Fetița a fost rănită la picior și transportată la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara. Părinții nu au avut nevoie de internare, rănile acestora fiind doar superficiale.
Mătușa fetiței a făcut o sesizare verbală la poliție, iar polițiștii au deschis o anchetă. În cazul în care va fi găsită vinovată, stăpâna câinelui riscă până la 6 ani de închisoare. De asemenea, părinții fetiței au de gând să o dea în judecată pe stăpâna câinelui ce era cât pe ce să le omoare copilul.
UPDATE. Fetita mușcată de câine a necesitat copci multiple, care au fost aplicate de medicii de la Spitalul de Copii Louis Țurcanu. După ce a fost pansată, a fost transportată la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș pentru a i se administra vaccinul antirabic. Abia după ce i-a fost făcută injecția s-a prezentat și proprietarul câinelui, cu dovada că acesta are vaccinul antirabic făcut.
“A ajuns la noi de la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, cu o plagă la piciorul drept, care fusese deja tratată și pansată de chirurgii unității medicale, motiv pentru care nu i-am mai deschis-o. I s-a administrat primul vaccin antirabic, iar cel de-al doilea nu i se va mai administra pentru că proprietarul câinelui a făcut dovada faptului că acesta a fost vaccinat. Fetița nu necesita internare”, a declarat Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Louis Țurcanu.
Copil de 6 ani muscat de o haita de caini in Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!