Iubita boxerului a fost acostată de un grup de tineri, iar pugilistul a sărit la bătaie.
“Am strigat după ea «Alina, Alina». Ea ne-a înjurat şi a plecat mai departe. Noi am confundat-o cu altă fată”, relatează unul dintre tineri.
Băiatul povesteşte că, la doar câteva minute, din curtea şcolii a apărut boxerul Sorin Tănsăie, însoţit de alţi doi prieteni. Pugilistul ar fi început să-l lovească pe unul dintre băieţii aflaţi în grupul celor care strigase după prietena sa. Tănăsie susţine că lucrurile au stat exact invers şi că el ar fi fost cel agresat.
“M-au lovit cu pumnul. Unul dintre ei a scos o ţeavă de eşapament şi a început să dea. Din curtea şcolii au venit doi băieţi care jucau fotbal şi au sărit în apărarea mea”, a declarat Tănăsie.
Poliţia au iniţiat o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.
“Un grup de trei tineri care se deplasau pe stradă au acostat o tânără care era prietena lui Tănăsie. Aceasta şi-a sunat prietenul care a venit cu încă doi tineri şi l-au agresat pe unui dintre băieţii din primul grup, Cristinel Cici Ciobanu (35 ani)” a declarat subcomisarul Stanca Giucă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
„Victima a suferit leziuni, însă nu a necesitat internarea în spital. Se continuă cercetările, iar în funcţie de concluziile medico-legale se vor lua măsurile corespunzătoare împotriva agresorului”, a continuat subcomisarul.
Tănăsie nu se află la prima abatere de acest fel. El a mai fost implicat într-un incident, în luna decembrie 2007şi este cercetat pentru distrugere şi port ilegal de cuţit.
Sorin Tănăsie, zis şi „Pantera” a obţinut, în 2007, titlul european la profesionişti la categoria „cocoş” (53,525 kg), versiunea EBU-EU. Pugilistul l-a înfrânt pe spaniolul Karim Quibir Lopez, într-o gala de la Valencia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!