Potrivit primarului Nicolae Robu, anul acesta vor fi investiți bani frumoși din bugetul local pentru amenajarea de creșe.
„Amenajăm creșe în trei spații. Numărul acestora este insuficient și nu putem să stăm pasivi. Anul acesta o să mai facem astfel de amenajări și, la nevoie, vom mai cumpăra spații”, a anunțat, recent, edilul-șef.
Conform spuselor viceprimarului Dan Diaconu, cererea pentru locuri în creșe este mult mai mare decât oferta în Timișoara: cu cel puțin 400 de cereri, așa că municipalitatea investește în transformarea unor spații și în amenajarea a două noi creșe, cu o capacitate de 200 de locuri fiecare.
„Deficitul de locuri în zona creșelor este de cel puțin 400 de locuri – diferența între cereri depuse și cereri onorate –, iar investițiile în acest domeniu sunt absolut necesare. Începând de anul trecut, activitatea creșelor s-a reorganizat în cadrul unui serviciu public cu personalitate juridică în subordinea autorității locale, cu scopul de a crește calitatea actului de îngrijire, dar și de a gestiona mai bine cererea crescută în acest domeniu”, ne-a explicat viceprimarul Timișoarei.
Specialiștii din Primăria Timișoara au deja un plan bine definit. Mai întâi vor să transforme unele spații de învățământ, iar apoi să ridice clădiri noi.
„Planul investițional prevede mai multe paliere de lucru, în primă instanță transformarea unor spații disponibile în creșe. Spațiile provin în mare parte din reorganizarea unor unități preșcolare sau școlare (Calea Aradului, Independenței – foste grădinițe, Calea Girocului – spații ale unui liceu). Ele vor fi amenajate și dotate pentru a putea prelua în cel mai scurt timp copii. A doua fază se referă la construcția a două noi creșe cu o capacitate de 200 de locuri fiecare, una în nordul orașului și una în sud (Calea Lipovei, respectiv Calea Buziașului), pentru care s-au identificat terenurile și s-au operat primele operațiuni de pregătire ale investițiilor (reglementări urbanistice)”, ne-a declarat Diaconu.
Edilul susține că odată ce vom avea bugetul local pe anul 2017 vor fi lansate și licitațiile pentru serviciile de proiectare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!