Proiectul de pe strada Cloşca a fost demarat în luna mai a anului trecut şi ar fi trebuit să dureze un an. De lucrare s-a ocupat Societatea Drumuri Municipale, aflată în subordinea primăriei şi Consiliului Local Timişoara. La începutul acestui an a devenit însă evident că lucrarea nu va fi finalizată la timp, autorităţile locale dând vina pe vreme şi pe problemele financiare pe care le-a traversat SDM.
„Cred că ne putem declara mulţumiţi de această mică întârziere, având în vedere, pe de o parte, complexitatea lucrării, pe de altă parte faptul că am avut o iarna lungă şi că am avut o primăvară extrem de ploioasă. Desigur că sunt mulţumit, pentru că am avut un proiect complex, cu finanţare din fonduri europene, în valoare de aproximativ 8,8 milioane de lei, care prevede amenajarea de trotuare, spaţii verzi şi carosabile pe patru benzi pe strada Cloşca şi pe strada Ovidiu Balea, pe o lungime totală de 1,7 kilometri. Pe de altă parte, asigurăm şi piste de biciclete de la intrarea în oraş dinspre Săcălaz până la sensul giratoriu şi apoi în continuare pe strada Crişan, pe ambele sensuri de mers. Cred că şi faptul că s-a intervenit la iluminatul stradal arată complexitatea acestei lucrări”, a declarat, marţi, Robu.
Primarul a sărbătorit finalizarea lucrărilor, deşi termenul iniţial din contract a fost depăşit cu aproape două luni şi chiar dacă mai sunt încă lucrări de efectuat, acestea fiind însă de mică anvergură.
„Oficial, lucrările au demarat în 7 mai 2012, când s-a semnat ordinul de începere, în realitate s-a început mult mai târziu, chiar la începutul mandatului meu de primar. (…) Mai trebuie să vopsim culoarele pentru pistele de biciclete, dar asta o facem puţin mai târziu, pentru că încă mai lucrează asfaltul, mai trebuie făcute ajustări, unde sunt rosturile lăsate pentru diversele tronsoane, pentru că asfaltul mai lucrează şi trebuie să se facă finisaje după ceva vreme. Mai sunt încă trei luni de contract până la expirarea termenului, având în vedere că s-a cerut o prelungire după termenul iniţial”, a concluzionat Robu.
Potrivit oficialilor Primăriei Timişoara, lucrările pe strada Cloşca vor fi încheiate definitiv în următoarele săptămâni.
Refacerea strazii Closca, proiect pe fonduri europene, santier parasit…
Citiți principiile noastre de moderare aici!