Incendiul a izbucnit luni seara, la ora ora 18.50 (19.50, ora României). Sursa flăcărilor se pare că ar fi, conform pompierilor, sursa de încălzire a catedralei. Cel mai vizitat monument religios din lume, a fost evacuat, în timp ce echipe numeroase de pompieri se luptă cu incendiul care a cauzat și prăbușirea unui turn al Notre-Dame.
Se caută măsuri care să salveze cât este posibil atât clădirea cât și obiectele de valoare din interior.
Președintele SUA, Donald Trump a propus chiar folosirea unor avioane cu containere cu apă, însă autoritățile pariziene au precizat că o astfel de măsură ar distruge complet faimoasa catedrală.
UPDATE. Un pompier a fost rănit grav. Incendiul a fost stăpânit de salvatori
La câteva minute după miezul nopții de luni spre marți, incendiul care a cuprins Catedrala Notre-Dame era sub controlul pompierilor, autoritățile precizând că cele două turnuri secundare ale clădirii sunt în siguranță. Zona afectată de flăcări trece printr-o perioadă treptată de răcire, salvatorii lucrând în continuare pentru eliminarea focarului.
Un pompier a fost rănit și este în stare gravă la spital, în urma acțiunilor de stingere a incendiului.
Oamenii care s-au strâns la locul incendiului cântă imnuri și se roagă pentru Notre-Dame…
https://twitter.com/i/status/1117848909877895171
200 years to build it
800 years of history
5 minutes to burnthis hurts so much #NotreDame pic.twitter.com/OpAICNfBxP
— li ⁷🍓🧚🏻♀️ (@vntejoon) April 15, 2019
#NotreDame: 'The roof has entirely collapsed, there are flames coming out the back of the cathedral as if it was a torch'@charli, Journalist at France 24, at the scene of the fire. pic.twitter.com/2B0IrMiDcL
— FRANCE 24 English (@France24_en) April 15, 2019
Another angle of the spire of #NotreDame collapsing ? pic.twitter.com/pkrOvDyxJh
— Zainab (@chitty0chitty) April 15, 2019
UPDATE 2. Incendiul este sub control. În ce măsură a fost afectată catedrala
Potrivit autorităților, incendiul a fost stins aproape în totalitate, pompierii reușind să îl controleze în dimineața zilei de marți. Totuși, mai există focare care trebuie stinse, relatează The Guardian.
A fost pornită o investigație pentru a se determina cauza producerii incendiului, însă din primele informații se pare că acesta a pornit accidental și ar putea avea legătură cu lucrările de renovare ale catedralei.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost la fața locului și a spus că se vor aloca toate resursele necesare pentru reconstrucția catedralei monument.
Structura Catedralei Notre-Dame, precum și cele două turnuri ale sale, au fost salvate, însă cupola simbol s-a prăbușit. Aceasta data din secolul XIX, fiind adăugată ulterior.
O parte dintre comorile de neprețuit adăpostite de Catedrala Notre-Dame au fost salvate. Printre acestea se numără: Sfânta Cunună de Spini a Mântuitorului (o bucată care se presupune că provine din Adevărata Cunună de Spini pe care a purtat-o Isus Cristos), Roza de Nord a catedralei (un vitraliu impresionant) și alte statui înfățișând sfinți sau personalități. Nu au fost făcute încă declarații oficiale despre fragmentul din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, despre marea-orgă (una dintre cele mai impresionante orgi din lume, construită în anul 1403), despre statuia Notre-Dame de Paris, datând din secolul XIV, nici despre o serie de picturi sau alte vitralii. Până la momentul actual nu se știe dacă acestea au fost salvate.
Nu au existat victime, cu excepția pompierului rănit în timpul intervenției de stingere a incendiului.
Catedrala Notre-Dame, care a rezistat timp de 850 de ani, reprezintă un simbol nu doar pentru francezi, ci pentru întreaga lume, mai multe evenimente istorice având loc aici: încoronarea lui Napoleon Bonaparte, canonizarea Ioanei D’Arc, încoronarea regelui Henry al VI-lea, funeraliile pentru Charles de Gaulle și multe altele. Monumentul istoric este vizitat anual de cca. 13 milioane de turiști.
UPDATE 3. Incendiul a fost stins. Americanii s-au mobilizat și strâng fonduri pentru reconstrucția catedralei
Le Figaro anunță că incendiul a fost stins, după ore întregi în care pompierii s-au luptat cu flăcările. Reuters anunță că americanii, șocați de cele întâmplate, s-au mobilizat și au pornit peste 50 de campanii internaționale de strângere de fonduri pentru reconstrucția catedralei.
Oficialitățile spun că restaurarea acesteia ar putea dura între trei și zece ani, estimând costurile de refacere la câteva sute de milioane de euro.
Doi dintre cei mai bogați francezi, Francois-Henri Pinault, directorul Grupului Kering (cel care deține Gucci și Yves Saint Laurent) și Bernard Arnault, acționarul principal al celei mai mari companii producătoare de bunuri de lux din lume, LVMH (Louis Vuitton), vor face donații de 100, respectiv 200 de milioane de euro pentru reconstrucția catedralei.
2/2 Après plus de 9h de combats acharnés, près de 400 pompiers de Paris sont venus à bout de l’effroyable l’incendie. 2 policiers et un sapeur-pompier ont été légèrement blessés. pic.twitter.com/re9ZR0KB3W
— Pompiers de Paris (@PompiersParis) April 16, 2019
(A.M.)
Citiți principiile noastre de moderare aici!