Cititorii www.tion.ro ne-au sesizat că bucăţi din poarta de pe Calea Şagului cad pe carosabil, chiar peste maşini, putând oricând să cauzeze un accident. Într-adevăr, imaginile de la faţa locului, pe care le puteţi vedea şi în galeria foto, arată halul în care a ajuns această poartă de intrare în municipiul Timişoara.
Poarta a ajuns un schelet ruginit, pe care şi reclamele atârnă periculos, la câţiva metri deasupra traficului intens care se desfăşoară dedesubt.
Oficialii Primăriei Timişoara au lansat, recent, un concurs pentru studenţii de la Facultatea de Arhitectură, pe care i-au invitat să regândească porţile de intrare în Timişoara. Concursul s-a încheiat în luna aprilie, au fost desemnate lucrările câştigătoare, însă, de atunci şi până acum, nu multe s-au schimbat şi în teren.
Dacă vreţi să trimiteţi şi dumneavoastră un pont, ne puteţi scrie pe adresa redactie@tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!