„Vreau să vă anunţ că am cerut să se pregătească o licitaţie pentru contractarea la deszăpezire a încă cel puţin 300 de străzi. Ne aducem aminte, de anul trecut, că prin contractul pe care l-am moştenit pentru deszăpezire doar mai puţin de jumătate din totalul străzilor Timişoarei erau avute în vedere. Singura soluţie pe care o avem la îndemână este să semnăm un nou contract, şi asta se poate face numai pe baza unei noi licitaţii care va avea în vedere circa 300 de străzi”, a anunţat, marţi, primarul Nicolae Robu. Edilul afirma, în iarnă, că în contractele pentru deszăpezire încheiate cu societăţile Retim şi Drumuri Municipale, valabile până în 2017, sunt cuprinse sub 500 de străzi din circa 1.100 câte sunt în oraş, mai exact 423 de străzi, şi de aceea firmelor nu li s-a putut impune să intervină şi pe celelalte.
„Nu primăria face deszăpezirea. Trebuie să înţelegem că există un contract care a fost semnat de către administraţia Ciuhandu cu cele două firme, contract în care este prevăzut că deszăpezirea se face pe 423 de străzi dintr-un total de circa 1.100. Drept urmare, străzile secundare, cele mai puţin importante, nu sunt prinse în contract. Eu aş vrea să fiu corect cu cetăţenii, nu să le dau iluzii că vor fi curăţate şi aceste străzi, pe aceste străzi vor fi probleme în continuare. Noi nu putem să obligăm firmele să intervină pe străzi pentru care nu există contract. Pentru iarna viitoare vom organiza o licitaţie şi vom contracta un nou lot de străzi”, declara, în ianuarie, Robu.
Dacă adunăm 423 cu 300 rezultă 723 de străzi… din acelaşi total de 1.100. De ce nu sunt cuprinse toate? Unele străzi sunt… prea înguste, spune primarul.
„Nu pot intra utilajele pe anumite străzi, unele străzi sunt aşa de înguste încât nu pot intra utilajele”, a fost explicaţia edilului. Cu alte cuvinte, cei care au ghinionul să locuiască pe una dintre aceste străzi vor rămâne blocaţi în nămeţi şi iarna viitoare dacă nu pun mâna pe una dintre frezele de deszăpezire distribuite de autorităţile locale prin cartiere.
Jumatate de Timisoara va ramane sub nameti la urmatoarea ninsoare
Citiți principiile noastre de moderare aici!