Două proiecte românești au trecut în prima etapă a competiției Electrolux Lab 2015, alături de alte 98 de concepte. Acestea au concurat cu alte peste 1.700 de proiecte înscrise în concurs, venite din peste 60 de țări.
YoYoAir, un purificator de aer alimentat cu energie solară, este ideea propusă de Adelina Ionela Tripon, în vârstă de 22 de ani, din Timișoara, studentă la Universitatea de Vest. Purificatorul YoYoAir poate fi folosit atât precum o jucărie Yoyo, timp în care se încarcă, dar și drept purificator de aer capabil să identifice zonele cu mirosuri neplăcute și să le elimine.
Cel de-al doilea proiect românesc propus este Choose and Try – un laborator culinar, propus de Pavel Rădulescu, de 19 ani, de la Universitatea de Arte Decorative și Design din București. Dispozitivul propus permite testarea unei rețete sau combinații unice de ingrediente cu ajutorul printării unei mostre 3D și apoi oferă informații despre pașii necesari obținerii preparatului respectiv.
Cele cinci țări din care au avut înregistrate cele mai multe proiecte au fost Coreea de Sud, Republica Cehă, Ungaria, Chile și Lituania. Toate proiectele sunt disponibile pe www.electroluxdesignlab.com și pot fi susținute prin vot pentru a trece în următoarea etapă. Cele mai votate 5 proiecte vor trece direct în semi-finale, fără jurizare.
Tema celei de-a 13-a ediții a compeţiei este „Copii sănătoși și fericiţi”, accentul căzând pe idei inovatoare de produse, accesorii, consumabile și servicii din trei zone de interes: Gătit, Îngrijirea textilelor și Purificarea aerului.
În a două etapă, din cele 100 de înscrieri, 35 vor trece în semifinale. Dintre acestea, 5 vor ajunge în etapa următoare automat cu ajutorul voturilor publicului, iar 30 vor fi selectate de către experții Electrolux. Cei 35 de semi-finaliști vor fi anunțați pe 8 iunie.
Premiul întâi al competiției este un stagiu de practică plătit, de șase luni, la un centru internațional de design al companiei organizatoare. Jumătate dintre câstigătorii din anii trecuți au continuat să lucreze pentru companie după terminarea stagiului de practică. Câștigătorul premiului întâi va primi 10.000 de euro, premiul al doilea are o valoare de 6.000 de euro, iar premiul al treilea constă în 4.000 de euro. De asemenea, în cadrul concursului conceptul cu cele mai multe voturi online va primi Premiul Publicului, constând în 2.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!