„Am lansat licitaţia pentru execuția sensului giratoriu din Piaţa Bălcescu. Dorim să încheiem procedura de contractare a executantului în timp util pentru a efectua această lucrare în timpul verii, când numărul maşinilor care circulă prin oraş este mult mai redus. Valoarea lucrării este de 1,6 milioane de lei, venituri proprii”, a declarat, marți, primarul Nicolae Robu.
Autoritățile locale au în plan reorganizarea circulației rutiere și amenajarea unui număr de circa 40 de locuri de parcare în Piața Bălcescu. Practic se dorește realizarea unui sens giratoriu în zonă, amenajarea de noi locuri de parcare, în dreptul Şcolii Generale nr. 22 şi a Bisericii Catolice, de stații pentru taximetre pe ambele părți ale străzii Ciprian Porumbescu și alveole pentru transportul în comun. Sunt prevăzute lucrări la partea de infrastructură, trotuare, parcări, zone verzi etc. Lucrările ar trebui să fie finalizate în decurs de câteva luni, până să înceapă școala, în septembrie, speră reprezentanții Direcției Tehnice a Primăriei Timișoara.
În mijlocul viitorului sens giratoriu ar putea fi amplasat un monument. „Proiectul prevede doar amenajarea intersecției din punct de vedere al traficului (…) Ce o să punem în mijloc vom decide. Părerea mea este că acolo în final vom duce Coloana Fidelității, monument care se află în prezent în Cimitirul Eroilor (…) Toată lumea cu care am discutat a fost de acord că ar fi locul cel mai potrivit pentru Coloana Fidelității. Se potrivește și cu biserica din Bălcescu, ca stil arhitectural, și ca dimensiuni. Oricum, acest sens va avea ceva în mijloc”, a adăugat Robu.
Totodată, reprezentanții municipalității au anunțat, marți, că s-a încheiat și licitația pentru amenajarea străzii Iancu Văcărescu pe tronsonul de la intersecția cu bulevardul Regele Carol I spre canalul Bega. „Licitația s-a încheiat, cred că vineri expiră termenul pentru depunerea contestațiilor. Dacă nu vom avea nicio contestație imediat vom semna contractul și vom da drumul la lucrări”, a precizat primarul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!