Femeile care vor trece prin terminalele Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara în ziua de 1 Martie vor primi simbolul primăverii, mărţişorul, din partea reprezentanţilor administraţiei aeroportului, precum şi din partea instituțiilor care îşi desfăşoară activitatea în aeroport, și anume Poliţia Transporturi Aeriene şi Poliţia de Frontieră.
Oficialii Aeroportului Internaţional Timişoara au anunţat, marţi, noi curse charter din acest an către destinaţii de vacanţă preferate de timişoreni.
Un sistem performant ce va permite aterizarea aeronavelor şi pe ceaţă deasă va fi pus în funcţiune la începutul lunii februarie, pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Până în prezent, ceaţa a fost principalul motiv pentru întârzierea sau chiar redirecţionarea unor aeronave ce trebuiau să aterizeze la Timişoara.
Insolvenţa şi apoi retragerea companiei Carpatair de pe Aeroportul Internaţional Timişoara au afectat serios traficul de pasageri din aerogara timişoreană. Numărul pasagerilor îmbarcaţi/debarcaţi din Timişoara a ajuns, în 2014, la circa 735.000, mai mic faţă de anul 2013 şi aproape jumătate faţă de 2011, când pe aeroport au trecut 1,3 milioane de pasageri.
După atentatele de la 11 septembrie 2001, CIA a folosit mai multe metode controversate pentru a obţine informaţii de la presupuşi terorişti, membri sau afiliaţi al-Qaeda. Printre acestea, şi un „avion fantomă”, folosit pentru a transporta suspecţii în centre de detenţie secrete din Europa de Est. Un astfel de centru s-ar fi aflat şi în România, iar locul unde ateriza acel avion era la Timişoara.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.