Numărul timişorenilor care apelează la bicicletă ca mijloc alternativ de deplasare creşte uimitor de la zi la zi. Aceasta au constatat şi organizatorii primei ediţii a „Pedalării de Primăvară”, tura ciclistă organizată pe străzile Timişoarei.
Timişorenii au, începând de marţi, un punct de închiriere a bicicletelor în centrul oraşului. Primul centru de bike-sharing „I’Velo” din Timişoara a fost deschis în Parcul Justiţiei. Nu mai puţin de 100 de biciclete noi stau la dispoziţia celor care vor să aleagă un astfel de mijloc de transport, iar copiii şi pensionarii vor beneficia de gratuitate.
Zeci de elevi din Timișoara și alte localități din județ au umplut, luni, Piața Unirii din municipiu pentru a participa la un concurs de biciclete organizat în colaborare cu Ministerul Învățământului și Ministerul de Interne. Cei mai bine pregătiți dintre aceștia au câștigat premii care au constat în biciclete și excursii.
Elevii timişoreni sunt invitaţi la ediţia a III-a a Cupei DHS – Educaţie Rutieră, concurs programat să se desfăşoare luni, 2 aprilie, în Piaţa Unirii. Cu începere de la ora 15, elevi din clasele V-XII se vor întrece în faza judeţeană pentru premii în valoare de 5.000 de lei.
Cei mai buni fotografi-biciclişti au fost premiaţi. În cursul lunii februarie, cei de la Verde pentru Biciclete au organizat pentru prima oară un concurs foto. Intitulat „Ipostaze. Viață de biciclist”, competiţia s-a adresat fotografilor amatori din județul Timiș, cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 ani. Înscrierile au avut loc în perioada 06-20.02.2012, iar câştigătorul a fost stabilit online, prin voturile internauţilor pe pagina de Facebook a organizatorilor.
Capitală Culturală
Cel mai longeviv eveniment de artă plastică din Timișoara va avea loc joi, 5 decembrie, începând cu ora 18, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia.
România
Dominic Fritz face un apel către Biroul Electoral Central și către partidele politice să publice imediat rezultatele de la renumărarea voturilor din județele unde procesul s-a încheiat.
3
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara organizează o serie de evenimente cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, care este sărbătorită anual pe 3 decembrie.
Cinema
Cinema Victoria vă invită la premiera filmului „Căsătoria”, regizat de Mihai Bendeac. Este primul lungmetraj regizat de actor și este o parodie despre dependența jocurilor de noroc.
Ştiri din Timiș
În acest weekend, Iulius Town deschide oficial sezonul magiei, alături de Moș Crăciun, Crăiasa Zăpezii, Omul de Zăpadă și cei mai harnici spiriduși. Sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 15, Parada lui Moș Crăciun îi va purta pe cei prezenți într-o călătorie magică.
România
Până sâmbătă la ora 09:30, au votat aproape zece mii de persoane la alegerile parlamentare, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Capitală Culturală
Comenduirea Garnizoanei din Timișoara va găzdui „’35”, o expoziție aniversară dedicată Revoluției din 1989. Expoziția va fi deschisă publicului chiar din acest weekend.
România
Sâmbătă, 30 noiembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Andrei, considerat ocrotitorul românilor. Aproape un milion de români își sărbătoresc astăzi onomastica.