Dacă vă doriţi un câine sau o pisică, nu trebuie decât să treceţi pe la târgul de adopţii care va avea loc în acest sfârşit de săptămână în Parcul Carmen Sylva din Timişoara, pentru că veţi avea de unde alege. Mai mulţi căţei din adăpostul Danyflor îşi vor căuta sâmbătă stăpâni acolo şi nu vor fi discriminaţi nici iubitorii de pisici.
Agitație mare, în acest început de săptămână, pe malul Timișului, în apropiere de Timișoara. 15 echipe canine din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara au participat în zonă la mai multe exerciții de specialitate pentru intervenția în situații speciale.
Sâmbătă, 6 iunie, aveţi ocazia să vă găsiţi un companion de nădejde. Târgurile de adopţii canine, organizate sub deviza „Şi mie îmi stă bine în lesă!”, continuă și în acest sfârșit de săptămână. Scopul este promovarea adopţiilor şi a creşterii responsabile a animalelor de companie.
Judecătoria Sectorului 2 a decis, vineri, în dosarul băiețelului de 4 ani care a fost sfâșiat de maidanezi în 2013, pe un teren rezidențial din București, ca familia micuțului să primească despăgubiri în valoare de 2,4 milioane de euro. De asemenea, administratorul firmei Tei Rezidenţial, care este proprietarul acelui teren, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Dacă vă doriţi un câine sau o pisică, atunci nu trebuie să rataţi târgul de adopţii care se pregăteşte în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, în Parcul Carmen Sylva din Timişoara. Mai mulţi căţei din adăpostul Danyflor îşi vor căuta stâpâni acolo şi nu vor fi discriminaţi nici iubitorii de pisici. Trebuie doar să fie vreme bună, pentru că în caz contrar târgul se amână...
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
4
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
2
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.