Trei tineri sunt acum cercetați penal, după ce polițiștii i-au prins cu canabis asupra lor. Aceștia se deplasau cu mașina pe Bulevardul Liviu Rebreanu, din Timișoara, fiind opriți de oamenii legii din cauza... vitezei foarte mici cu care rulau.
Polițiștii de la Brigada de Combaterie Criminalității Organizate au prins în flagrant, vineri dimineața, doi traficanți de droguri, chiar în timpul unei tranzacții. Cele 230 de grame de canabis au fost confiscate, iar cei doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 20 de zile, fiind acuzați de trafic de droguri de risc.
Polițiștii din Timiș au mai ridicat, în ultimele două zile, doi traficanți de droguri, după ce în luna august au descoperit în localitatea Pădureni o plantație de canabis. La sfârșitul lunii septembrie a fost arestat preventiv liderul grupării, care deținea plantația, iar în urma cercetărilor au fost prinși și ceilalți doi membri.
Doi tineri de 19 ani din Timiș au fost prinși în flagrant în timp ce intenționau să vândă 250 de grame de canabis. Flagrantul a fost coordonat de un procuror DIICOT Mehedinți. Cei doi au fost prezentați Tribunalului Mehedinți cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Un tânăr de 26 de ani, din Timișoara, a fost prins, luni seara, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Sever Bocu din municipiu, după ce a consumat canabis. Șoferul este acum cercetat penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa substanţelor interzise.
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
4
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
2
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.