Bunul simţ şi cei şapte ani de acasă le
lipsesc unora dintre timişoreni. Ei consideră
domeniul public un coş de gunoi în care
aruncă hârtii, chiştoace şi tot felul
de gunoaie. Cei care s-au găsit însă
să le predea acestora lecţii de educaţie
civică sunt poliţiştii comunitari care
„le bagă civilizaţia în cap” cu
ajutorul amenzilor.
Timişoara - Un bărbat de 30 de ani a reuşit să-l terorizeze pe şoferul unui troleibuz, precum şi pe călătorii care se aflau în acesta, luni, cu urlete, înjurături şi ameninţări. Din păcate, cazul nu este unul singular: în vehiculele RATT se mănâncă seminţe, se consumă alcool, se fumează şi se scuipă!
Timişoara - Se plimba cu arma în preajma unui centru comercial, cu intenţia de a o vinde. Poliţiştii timişeni au capturat un tânăr care avea asupra sa o armă pe care încerca să o plaseze unui agent sub acoperire.
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
5
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
3
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
1
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.