Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a trecut printr-o experienţă mai puţin plăcută la începutul şedinţei de plen de luni, când scaunul pe care stătea a cedat sub el.
În Timiş există 22.000 de persoane cu handicap care primesc ajutor social de la primării, în luna mai, fondurile necesare pentru acoperirea pensiilor acestor persoane ridicându-se la 6,1 milioane de lei. Consilierul judeţean Viorel Sasca, preşedintele Comisiei economice a CJ Timiş a cerut, luni, să primească lunar o execuţie bugetară a primăriilor din judeţ pentru ca nu cumva acestea să intre în faliment.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, este nemulţumit de activitatea consilierilor judeţeni liberali şi susţine că, dacă lucrurile nu se vor îndrepta, va recurge chiar la schimbarea lui Liviu Borha din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
Demarează lucrările la deponeul ecologic de la Ghizela. Săptămâna viitoare, pe data de 30 martie, va demara construcţia pentru realizarea uneia dintre cele mai importante investiţii a judeţului: deponeul ecologic din localitatea Ghizela.
Anul 2010, în judeţul Timiş, va fi unul dedicat investiţiilor începute în anii anteriori, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc. Cele mai importante proiecte pe agenda de investiţii ale CJ Timiş sunt deponeul de la Ghizela, finalizarea lucrărilor de restaurare a Muzeului de Artă şi restaurarea Bastionului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune o reabilitare termică completă a clădirilor liceului Moisil, aflate în stare avansată de degradare, precum și renovarea interioară și dotarea acestora cu echipamente moderne. Totodată, prin acest proiect pentru care se vor cere fonduri europene, se dorește înlocuirea rețelei electrice, de apă-canal, iluminat și încălzire, respectiv amenajarea curții exterioare.
Ştiri din Timiș
Lansată în 5.000 de exemplare, cartea „Comunismul și cioburile sale. 45 de ani cu bune și cu rele în România” este o lectură esențială pentru cei interesați de istoria comunismului și de impactul acestuia asupra societății românești.
Ştiri din Timiș
Departamentul de Sociologie din cadrul din Facultății de Sociologie și Psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara, alături de studenți voluntari, organizează a 7-a ediție a campaniei „Socio Claus”, pentru a ajuta persoanele cu dizabilități.
Ştiri din Timiș
Ultimul weekend cu reduceri în Iulius Town. Brandurile din grupul INDITEX au reduceri de până la 40%
Te-ai pregătit de sesiuni intensive de cumpărături? Iulius Town Timișoara te întâmpină cu și mai multe promoții la brandurile tale preferate. Cel mai așteptat eveniment de shopping este și momentul perfect pentru a descoperi noi stiluri vestimentare și pentru a profita de reduceri de până la 40% la articole din categorii variate.
Eveniment
Un șantier din zona Lipovei a devenit subiectul unor sancțiuni repetate din partea Poliției Locale Timișoara. În doar două zile, constructorul a fost amendat de șase ori pentru neregulile depistate.
România
Alegerile prezidențiale ar putea fi reprogramate pentru 15 decembrie (turul 1) și 29 decembrie (turul 2), în eventualitatea în care CCR ar invalida primul tur.
Ştiri din Timiș
Social-democrata Oana Lungulescu-Tyukodi, aflată la al doilea mandat de consilier local, a fost aleasă, joi, viceprimar al municipiului Lugoj.
Ştiri din Timiș
Familiile care locuiesc în comuna Giarmata și în satul aparținător Cerneteaz se pot înscrie pentru a participa gratuit la diverse activități. Asociația GAL Colinele Recaș împreună cu Primăria Comunei Giarmata vor derula proiectul „Oportunități pentru toți!”.