Judeţul Timiş va avea un buget de austeritate în 2010, deşi comparativ cu anul trecut, fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Timiş s-au diminuat doar cu un milion de lei, ajungând la 333,7 milioane de lei.
A venit iarna în adevăratul sens al cuvântului şi în Timiş, zăpada şi frigul s-au instalat în judeţ. Prima ninsoare puternică i-a luat pe nepregătite atât pe drumari, pentru că multe dintre şoselele din judeţ erau pline de zăpadă, necurăţate, marţi, la primele ore ale dimineţii, cât şi pe şoferi, care mulţi nu au maşinile echipate pentru iarnă. Imagini
S-a şcolit în Spania. Vicele CJT, Adam
Crăciunescu, şi-a petrecut sfârşitul
lunii august în Spania. Nu la plajă ci la
şcoală. Adunarea Regiunilor Europei - ARE
organizează în fiecare an, în ultima
săptămână a lunii august,
Şcoala de Vară.
Strategia Consiliului Judeţean pe următorii ani
stabileşte câteva direcţii clare în
care judeţul trebuie să se dezvolte. Iar
transportul are alocată chiar prima axă
strategică. În cadrul acesteia, o
importanţă ridicaă se acordă pentru
îmbunătăţirea infrastructurii
feroviare şi a serviciilor de transport feroviar
în funcţie de nevoile locale şi regionale.
Vrem bani europeni pentru drumurile din regiune. Luni, 31
august 2009, ora 12, este termenul limită pentru
depunerea de cereri de finanţare pentru proiectele ce
vizează reabilitarea şi modernizarea de drumuri,
inclusiv construcţia şi reabilitarea de
şosele de centură.
Ştiri din Timiș
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
Eveniment
Un bărbat angajat ca asistent medical la Spitalul Județean din Timișoara a fost săltat de oamenii legii. Acasă la el și în mașina lui au fost găsite materiale sanitare. Oamenii legii cercetează proveniența lor.
Ştiri din Timiș
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, cât și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La un an de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, locuitorii județului Timiș s-au implicat exemplar și au contribuit semnificativ la atingerea noilor recorduri naționale - peste 3 miliarde de ambalaje returnate până în prezent și o rată de colectare în creștere de la o lună, la alta.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Conclav”, ecranizarea după cartea cu același titlu, care ne arată ce se întâmplă după moartea Papei de la Vatican.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune o reabilitare termică completă a clădirilor liceului Moisil, aflate în stare avansată de degradare, precum și renovarea interioară și dotarea acestora cu echipamente moderne. Totodată, prin acest proiect pentru care se vor cere fonduri europene, se dorește înlocuirea rețelei electrice, de apă-canal, iluminat și încălzire, respectiv amenajarea curții exterioare.
Ştiri din Timiș
Lansată în 5.000 de exemplare, cartea „Comunismul și cioburile sale. 45 de ani cu bune și cu rele în România” este o lectură esențială pentru cei interesați de istoria comunismului și de impactul acestuia asupra societății românești.
Ştiri din Timiș
Departamentul de Sociologie din cadrul din Facultății de Sociologie și Psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara, alături de studenți voluntari, organizează a 7-a ediție a campaniei „Socio Claus”, pentru a ajuta persoanele cu dizabilități.