Senatorul PSD Cătălin Voicu a declarat marţi, la Realitatea TV, că nu se simte vinovat cu nimic, considerând că motivele pentru care DNA cere arestarea sa sunt altele decât cele prezentate de procurori, precizând că nu va renunţa la imunitatea parlamentară pentru a fi cercetat.
Procurorii DNA au terminat ancheta în cazul Radisson şi au decis, marţi, să trimită în judecată şapte persoane, care sunt acuzate de înşelăciune, dare şi luare de mită şi mărturie mincinoasă. Printre cei acuzaţi de procurorii anticorupţie se află cei doi administratori ai afacerii, Andreas Nadasdy şi Ciprian Nistor, dar şi fostul şef al Gărzii Financiare Timiş, Ionel Olari, şi fiul acestuia, Răzvan.
Adrian Năstase va contesta în instanţă decizia DNA de a pune sechestru pe casa din Zambaccian.
Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, s-a predat, în noaptea de miercuri spre joi, la IPJ Vâlcea, iar fostul viceprimar Nicolae Dicu a fost luat de acasă de poliţiştii şi condus la sediul Poliţiei, ambii aflându-se în prezent în arestul IPJ, transmite corespondentul NewsIn.
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, şi directorul Direcţiei Patrimoniu din cadrul municipalităţii, Nicuşor Miuţ, au fost audiaţi luni de procurorii DNA, la Bucureşti, într-un dosar în care se face referire şi la amenajarea Parcului Uzinei din oraşul de pe Bega.
Publicul este invitat de către Filarmonica Banatul Timișoara la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an.
Curtea Constituțională amână până luni decizia privind validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale îmn România. Judecătorii așteaptă renumărarea tuturor voturilor, care se va termina duminică seară.
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
1
Un bărbat angajat ca asistent medical la Spitalul Județean din Timișoara a fost săltat de oamenii legii. Acasă la el și în mașina lui au fost găsite materiale sanitare. Oamenii legii cercetează proveniența lor.
1
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, cât și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
9
ADVERTORIAL. La un an de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, locuitorii județului Timiș s-au implicat exemplar și au contribuit semnificativ la atingerea noilor recorduri naționale - peste 3 miliarde de ambalaje returnate până în prezent și o rată de colectare în creștere de la o lună, la alta.
Recomandarea de film din această săptămână este „Conclav”, ecranizarea după cartea cu același titlu, care ne arată ce se întâmplă după moartea Papei de la Vatican.
Primăria Timișoara propune o reabilitare termică completă a clădirilor liceului Moisil, aflate în stare avansată de degradare, precum și renovarea interioară și dotarea acestora cu echipamente moderne. Totodată, prin acest proiect pentru care se vor cere fonduri europene, se dorește înlocuirea rețelei electrice, de apă-canal, iluminat și încălzire, respectiv amenajarea curții exterioare.