Pus să presteze muncă în folosul comunității după ce a fost prins la volan deși avea permisul suspendat, viceprimarul Ruben Lațcău e acuzat acum că nu a făcut toate orele cerute de instanță. Consilierul local Radu Țoancă spune că șeful Horticultura, unde Lațcău a mers să muncească în folosul comunității, depune o plângere penală după o anchetă administrativă. Viceprimarul susține că pentru el povestea este încheiată și că nu se lasă șantajat.
Doar 10 consilieri USR-PLUS au fost de acord cu mandatarea Consiliului de Administrație (CA), pentru începerea procedurii de demitere a celui care conduce Horticultura – Andrei Drăgilă, deși, explică și avocații, nu era nevoie de acest vot, în condițiile în care Consiliul de Administrație (CA) a fost deja mandatat de Adunarea Generală a Asociațiilor (AGA) să ia decizii legate de societate. Avocatul Roxana Iliescu, consilier local Pro România, explică, pe lege, această „speță”, „conform Art. 143^1 alin. 4 din Legea 31/1990 actualizată:(…) (4) Directorii pot fi revocați oricând de către consiliul de administrație. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptățit la plata unor daune-interese”. UPDATE. Punctul de vedere al Consiliului de Administrație al SC Horticutura SA
Acuzații grave de la directorul societății de spații verzi a primăriei. Andrei Drăgilă, cel care conduce de 38 de ani societatea Horticultura, spune că s-a simțit intimidat după ce viceprimarul Ruben Lațcău i-a cerut demisia din funcția de director. I-ar fi spus că e nevoie de oameni noi în posturile de conducere. Marți s-a votat și un nou Consiliu de administrație pentru Horticultura. UPDATE. Ruben Lațcău dezminte: „Nu i-am cerut demisia. Dacă tot a adus subiectul, cred că ar trebui să meargă la pensie”
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
5
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
3
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
1
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.