Astăzi afli povestea unui semafor din Lugoj care… a dispărut cu tot cu stâlp. Afli apoi detalii despre mai mulți proxeneți din Timiș, care au fost săltați de oamenii legii, după ce au forțat mai multe minore să se prostitueze.
Francisc Boldea, primarul Lugojului, a ajuns, marți după-amiază, la sediul DNA Timișoara pentru audieri. Edilul a plecat spre sediul Direcției Naționale Anticorupție cu mașina primăriei, alături de Cotizo Negruțiu, șeful Direcției Tehnice din cadrul municipalității Lugoj.
O serie de trenuri de călători care circulau între Lugoj şi Ilia vor fi anulate pe perioada anului în curs, între 2 martie şi 30 noiembrie. Problemele apar pentru că între staţiile Ilia şi Dobra va fi construit un nou pod feroviar. Finanţarea este asigurată din fonduri europene.
Circulația pe drumul național care face legătura între Lugoj și Făget a fost închis, deoarece ploile din ultima perioadă a dus la distrugerea carosabilului. Astfel, timp de o lună, acest tronson va fi închis pentru reparații, iar șoferilor li se propune ca rută alternativă autostrada până în localitatea Traian Vuia.
După ce Regionala CFR Timişoara a montat internet wireless gratuit în gările principale din Timişoara şi Arad, iată că şi cea din Lugoj va beneficia de aceleaşi servicii. De această dată este vorba despre o ”donaţie” privată, nu o lucrare a companiei de cale ferată, care l-a luat prin surprindere chiar și pe șeful Regionalei CFR Timișoara.
Ştiri din Timiș
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
Eveniment
Un bărbat angajat ca asistent medical la Spitalul Județean din Timișoara a fost săltat de oamenii legii. Acasă la el și în mașina lui au fost găsite materiale sanitare. Oamenii legii cercetează proveniența lor.
Ştiri din Timiș
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, cât și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La un an de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, locuitorii județului Timiș s-au implicat exemplar și au contribuit semnificativ la atingerea noilor recorduri naționale - peste 3 miliarde de ambalaje returnate până în prezent și o rată de colectare în creștere de la o lună, la alta.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Conclav”, ecranizarea după cartea cu același titlu, care ne arată ce se întâmplă după moartea Papei de la Vatican.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune o reabilitare termică completă a clădirilor liceului Moisil, aflate în stare avansată de degradare, precum și renovarea interioară și dotarea acestora cu echipamente moderne. Totodată, prin acest proiect pentru care se vor cere fonduri europene, se dorește înlocuirea rețelei electrice, de apă-canal, iluminat și încălzire, respectiv amenajarea curții exterioare.
Ştiri din Timiș
Lansată în 5.000 de exemplare, cartea „Comunismul și cioburile sale. 45 de ani cu bune și cu rele în România” este o lectură esențială pentru cei interesați de istoria comunismului și de impactul acestuia asupra societății românești.
Ştiri din Timiș
Departamentul de Sociologie din cadrul din Facultății de Sociologie și Psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara, alături de studenți voluntari, organizează a 7-a ediție a campaniei „Socio Claus”, pentru a ajuta persoanele cu dizabilități.