Vara asta, atât în afara granițelor, cât și în țară, s-au pregătit o grămadă de festivaluri pe care suntem convinși că nu vrei să le ratezi. Dacă ai de gând să treci pe la un astfel de eveniment în următoarele luni, ar fi bine să ai la tine câteva lucruri care îți vor fi cu siguranță de folos. Distracție plăcută!
Cea de-a treia ediție a deja cunoscutului festival Electric Castle de la Bonțida debutează pe ploaie. Totuși, acest lucru nu i-a împiedicat pe amatorii de muzică bună să vină în număr foarte mare la eveniment. Mai mult, unii dintre participanți au decis să vină la Electric Castle pe două roți, de la sute de kilometri depărtare… totul pentru a promova stilul de viață eco.
Petrecerea continuă și în acest sfârșit de săptămână la Timișoara! De vineri se dă startul marii petreceri Rave-Volution Unit Free Party, eveniment marca Freenetik, la care vor participa zeci de DJ. Tot atunci, timișorenii sunt așteptați la încă o ediție a UnderTheIvy, unde Subb-an și Elless vor încinge atmosfera. Sâmbătă, distracția se mută în Aethernativ, iar duminică e Sunday Night Live în Taine.
Amatorii de rock clasic vor avea ocazia să se bucure de cele mai tari hituri AC/DC, cântate live. Ce-i drept, în fața timișorenilor nu se va afla legendara trupă, ci o formație tribut, respectiv The Rise of The City King (The R.O.C.K). Organizatorii promit o seară electrică, cu muzică din cea mai bună.
Sfârșitul de săptămână le va aduce petrecăreților o mulțime de evenimente de neratat. Distracția începe de joi la „72 hours Party”. Petrecerea reunește mai mulți DJ de top, iar stilurile muzicale vor varia de la techno la soul sau funk. Vineri, distracția se mută la UnderTheIvy, iar sâmbătă Timișoara Gospel Project vă invită la un recital spectaculos.
România
Președintele Klaus Iohannis susține primul discurs public de la alegerile prezidențiale, la recepția organizată de Administrația Prezidențială la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale.
Capitală Culturală
Cel mai longeviv eveniment de artă plastică din Timișoara va avea loc joi, 5 decembrie, începând cu ora 18, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara organizează o serie de evenimente cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, care este sărbătorită anual pe 3 decembrie.
Cinema
Cinema Victoria vă invită la premiera filmului „Căsătoria”, regizat de Mihai Bendeac. Este primul lungmetraj regizat de actor și este o parodie despre dependența jocurilor de noroc.
Ştiri din Timiș
În acest weekend, Iulius Town deschide oficial sezonul magiei, alături de Moș Crăciun, Crăiasa Zăpezii, Omul de Zăpadă și cei mai harnici spiriduși. Sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 15, Parada lui Moș Crăciun îi va purta pe cei prezenți într-o călătorie magică.
România
Până sâmbătă la ora 09:30, au votat aproape zece mii de persoane la alegerile parlamentare, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Capitală Culturală
Comenduirea Garnizoanei din Timișoara va găzdui „’35”, o expoziție aniversară dedicată Revoluției din 1989. Expoziția va fi deschisă publicului chiar din acest weekend.