Miercuri a avut loc interviul pentru funcția de arhitect-șef al Timișoarei. Două „numere” au concurat în această cursă, invocând regulamentul GDPR. Câștigător a fost însă Gabriel Almăjan, un arhitect cu o experiență vastă, potrivit PMT, membru al Ordinului Arhitecților și al Registrului Urbaniștilor din România.
Primăria Timișoara anunță o nouă investiție cu fonduri europene, la „cel mai important liceu cu profil tehnic din vestul României”. Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu va fi reabilitat cu 21,3 milioane de lei, din care numai 4,7 milioane sunt bani nerambursabili de la UE, potrivit PMT. Licitația de proiectare și execuție a fost câștigată de Constructim.
Un singur candidat la concursul pentru postul de director al Centrului de Proiecte din Primăria Timișoara. Și era cât pe ce să nu treacă mai departe. Dosarul de candidatură a fost respins, pentru că unicul candidat nu îndeplinea condițiile de vechime. A depus însă contestație și a trecut mai departe.
Știm deja că Primăria Timișoara „are o strategie clară în ceea ce privește proiectul Timișoara Capitală Culturală 2023, strategie care este în curs de implementare”, la care lucrează și fostul ministru al Culturii Corina Șuteu. PMT are încheiat un contract de consultanță de aproape 27.000 de euro, valabil trei luni.
România
Până sâmbătă la ora 09:30, au votat aproape zece mii de persoane la alegerile parlamentare, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Capitală Culturală
Comenduirea Garnizoanei din Timișoara va găzdui „’35”, o expoziție aniversară dedicată Revoluției din 1989. Expoziția va fi deschisă publicului chiar din acest weekend.
România
Sâmbătă, 30 noiembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Andrei, considerat ocrotitorul românilor. Aproape un milion de români își sărbătoresc astăzi onomastica.
Ştiri din Timiș
Ceremonia ce va avea loc duminică, de Ziua Națională a României, nu are amploarea anilor trecuți din cauza desfășurării alegerilor parlamentare. Pe lângă paradă, în programul zilei de 1 Decembrie sunt incluse și alte evenimente. Vor fi și restricții rutiere.
1
Utile
Sâmbătă, 30 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la concerte, proiecții și diverse spectacole și ateliere.
Capitală Culturală
Publicul este invitat de către Filarmonica Banatul Timișoara la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an.
România
Curtea Constituțională amână până luni decizia privind validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale îmn România. Judecătorii așteaptă renumărarea tuturor voturilor, care se va termina duminică seară.