Administrațiile locale din Timiș se înghesuie să primească fonduri europene. Doar în 2011, la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit s-au înregistrat aproape 700 de proiecte depuse pentru a primi finanțare europeană, a căror valoare este de 200 de milioane de euro.
Primăriile din România fac recrutări de recenzori, în această perioadă, pentru recensământul care va avea loc la finele lunii ocotmbrie. Cerințele sunt exigente, însă banii oferiți sunt destul de puțini. La Primăria Timişoara se fac înscrieri până în 15 septembrie.
Fotbalul a fost la mare preţ în această sâmbătă în municipiul de pe Bega. Reprezentanţi ai primăriei, invitaţi de peste hotare sau simpli cetăţeni ai Timişoarei, cu toţii au ales să aniverseze zilele oraşului cu multă mişcare pe terenul de fotbal.
Primariile pesediste sunt pe primul loc la ocuparea de posturi vacante, urmate de cele ale PDL. Cel putin asa sustine Ministerul Administratiei si Internelor, condus de pedelistul Traian Igas. Recent, a fost aprobata ocuparea a 689 posturile vacante in administratia locala.
Toţi secretarii primăriilor din Timiş vor fi supuşi unui examen din cunoştinţele de legislaţie în faţa juriştilor Prefecturii Timiş. Decizia a fost luată după ce prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a observat că mulţi secretari transmit cu întârziere documente Prefecturii Timiş sau chiar comit, mai mult sau mai puţin voit, falsuri în acte oficiale.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Eveniment
Accident, vineri seară, într-o intersecție din Timișoara. Un tramvai fără călători a lovit o mașină care a ricoșat în alte două parcate. Vatmanul a trecut pe roșu.
Eveniment
Accident de circulație, azi noapte, la Timișoara. Un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.