Cântăreţul cu poeziile, Emil Kindlein propune timișorenilor un spectacol muzical cu dopuri antifone, structurat în jurul poeziilor unor faimoși scriitori români.
Premieră cu Iov, în preajma sărbătorilor pascale, la Teatrul Național, spectacole despre copii abuzați, timpul nimicitor și poveste de amor cu final nefericit; Verdi, Schumann, Brahms și toreadorii lui Bizet, concerte rock, punck, indie, menestreli și artă albaneză: încă un sfârșit de săptămână în zodia abundenței, pentru consumatorii de cultură, la Timișoara.
Anul „Camil Petrescu" va fi marcat la Timișoara printr-o întâlnire cu intelectualii și publicul, la Teatrul Național Timișoara, și printr-o reprezentație a spectacolului "Iată femeia pe care o iubesc".
Un dialog inedit între muzică şi lumină – de asta a avut parte, parcă hipnotizat, publicul care a venit să-i vadă şi să-i asculte pe pianistul Teo Milea şi pe artistul vizual Kurt Laurenz Theinert, duminică seara, la Bastionul Theresia din Timişoara, în cadrul Cafekultour. Rezultatul a fost unul spectaculos.
Grădina Capitol reintră, peste doar o lună, în circuitul cultural al Timișoarei, promite Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul. Pentru aceasta însă, din fostul cinematograf de vară s-au scos, cu ajutorul deținuților, 110 tone de gunoi. Primul spectacol ”la grădină” va fi un concert de valsuri, la care spectatorii vor dansa.
Capitală Culturală
Publicul este invitat de către Filarmonica Banatul Timișoara la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an.
România
Curtea Constituțională amână până luni decizia privind validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale îmn România. Judecătorii așteaptă renumărarea tuturor voturilor, care se va termina duminică seară.
Ştiri din Timiș
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
1
Eveniment
Un bărbat angajat ca asistent medical la Spitalul Județean din Timișoara a fost săltat de oamenii legii. Acasă la el și în mașina lui au fost găsite materiale sanitare. Oamenii legii cercetează proveniența lor.
1
Ştiri din Timiș
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, cât și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
9
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La un an de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, locuitorii județului Timiș s-au implicat exemplar și au contribuit semnificativ la atingerea noilor recorduri naționale - peste 3 miliarde de ambalaje returnate până în prezent și o rată de colectare în creștere de la o lună, la alta.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Conclav”, ecranizarea după cartea cu același titlu, care ne arată ce se întâmplă după moartea Papei de la Vatican.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune o reabilitare termică completă a clădirilor liceului Moisil, aflate în stare avansată de degradare, precum și renovarea interioară și dotarea acestora cu echipamente moderne. Totodată, prin acest proiect pentru care se vor cere fonduri europene, se dorește înlocuirea rețelei electrice, de apă-canal, iluminat și încălzire, respectiv amenajarea curții exterioare.