Noul Volkswagen R va fi lansat cu un motor TSI pe benzină, de 2,0 litri cu injecţie directă, care va produce mai mulţi cai putere decât predecesorul său. În plus, noul propulsor va consuma mai puţin decât generaţia precedentă, relatează www.worldcarfans.com, care citează anunţul producătorului german de automobile.
Desi cei mai multi tuneri ai modelelor aftermarket s-au orientat catre modelele japoneze, iata ca n-au fost excluse in totalitate nici modelele europene sau americane.
Autovehiculele furate au tranzitat România spre Serbia, dar au fost depistate de lucrătorii Punctului de Trecere a Frontierei Moraviţa. Agenţii au reuşit să reţină un sârb şi un croat care încercau să treacă graniţa în Serbia cu două maşini furate.
Accident de circulaţie pe Calea Lugojului din Timişoara. Două persoane au ajuns la spital după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit din cauza unui şofer care a vrut să întoarcă prin loc nepermis.
Timişoara – La vârsta la care alţii
plimbă fetele pe malul Begăi, un timişorean
de 17 ani, fără permis, s-a hotărât
că-i mai frumos să fure maşina mamei sale
şi să dea ture prin oraş,
împreună cu trei prieteni. Ca treaba să fie
completă, tânărul a mai pus şi
plăcuţe de înmatriculare false pe
automobil.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
1
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.