Accidentul s-a petrecut luni dimineață pe DN6, în apropiere de Lugoj, pe sensul de mers spre. Un bărbat de 46 de ani circula cu un tractor pe un drum agricol, iar la un moment dat a intrat pe drumul național fără să se asigure. Tractorul a fost lovit de un microbuz condus regulamentar de un bărbat de 48 de ani spre Caransebeș.
„Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus un tractor pe un teren agricol, aflat lângă DN6, sensul de mers spre Lugoj, iar la un moment dat a pătruns pe DN 6 cu intenția de a-l traversa, intrând în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, care se deplasa regulamentar spre Caransebeș. În urma impactului, o femeie (54 ani), doi băieți de 15 și 23 de ani, pasageri în microbuz au fost răniți și transportați la spital. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului tractorului agricol rezultând o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit polițiștii.
Mai mult, oamenii legii au descoperit și că tractorul agricol era neînmatriculat. Agenții de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Foto: DRDP Timișoara
Trimite articolul
XPolitia Rutieră trebuie schimbată din temelie ! Toată CONDUCEREA Ei NEPĂSĂTOARE, INCOMPETENTA care merge prin Vestul Europei DOAR LA SHOPPING, nicidecum că sa învețe ceva de acolo…La fel și politicienii noștri 🤬Fara legi mai aspre, cu confiscarea mașinii și AREST, nu se va schimba nimic . Doar așa se vor potoli acești șoferi derbedei, care ne pun viața în pericol