Primul dintre șoferi, în vârstă de 55 de ani, a fost oprit sâmbătă pentru control, pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara. Mirosea a alcool, iar polițiștii l-au pus să sufle în etilotest.
„În data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 15:28, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control pe bulevardul Liviu Rebreanu, din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Al doilea conducător auto, un bărbat de 45 de ani, a fost oprit în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada Michelangelo din Timișoara. Consumase alcool și droguri înainte de a urca la volan.
„În data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 1:00, polițiștii Serviciului Rutier orașului au oprit pentru control pe strada Michelangelo din Timișoara, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la cannabis, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun polițiștii.
Al treilea șofer, în vârstă de 28 de ani, a fost prins tot la Timișoara. Conducea pe bulevardul General Dragalina atunci când polițiștii l-au oprit pentru control.
„În data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 1:00, polițiștii Secției 3 Timișoara au oprit pentru control pe bulevardul General Dragalina, din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit oamenii legii.
Ultimul dintre șoferi, în vârstă de 28 de ani, a fost oprit pentru control în județ, tot în noaptea de sâmbătă spre duminică.
„În data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii municipiului Lugoj au oprit pentru control pe DJ609 A, între localitățile Paniova și Secaș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun cei de la IPJ Timiș.
Toți cei patru șoferi s-au ales acum cu dosare pentru infracțiunile comise.
Trimite articolul
XArest 30 zile ptr alcool la volan peste o limită decenta.
Plus CONFISCAT MASINA, că la Poluatorii de Mediu. Că doar reprezintă un pericol mult mai mare asupra restului de cetățeni