Albumul se intitulează “Petală”, conţine 18 piese noi şi va fi disponibil în varianta CD şi vinil. Discul a prins formă plecând de la ideea unui material liric, în alt registru decât cel al albumului social-politic “Oficial” din 2008, dublat de dorinţa unui sunet diferit, care să “îmbrace” noile cântece în haine mai calde şi mai potrivite mesajului.
Discul este însoţit de un volum cu acelaşi titlu, care conţine manuscrise ale versurilor pieselor, însoţite de mici desene şi detalii grafice pe care Alexandru Andrieş le-a presărat printre rânduri. O mică bijuterie pentru admiratorii artistului, volumul scoate la iveală o parte din “bucătăria” de creaţie şi inspiraţie a noului disc: unele versuri sunt notate pe şerveţele, altele pe bilete de avion, fiecare poartă data şi locul în care au fost compuse, precum şi modificările făcute ulterior.
Cu acelaşi prilej, va fi lansată cartea “Desen şi arhitectură”, o pledoarie împotriva abandonării desenului în arhitectură, care dezvăluie a doua “personalitate” a lui Andrieş, aceea de profesor la Institutul de Arhitectură şi de pasionat de grafică. În acest volum se vor afla schiţe, machete, fresce, fotografii, afişe, picturi sau coperte create de studentul Alexandru Andrieş, pe care profesorul Alexandru Andrieş le comentează, explicându-le rolul şi importanţa în formarea unui tânăr arhitect. Cititorul va putea afla, astfel, şi despre tehnica portretului, despre motivul pentru care un colaj al autorului a fost cu greu admis într-o expoziţie la Sala Dalles (fata din prim-planul colajului purta blue jeans), dar şi despre aventura lucrării de diplomă a lui Andrieş, care a fost furată după o singură zi de expunere.
DVD-ul oferit ca bonus odată cu “pachetul” disc plus volume conţine înregistrarea VHS de la vernisajul expoziţiei de arhitectură Căminul Artei 1987, la care au participat Alexandru Andrieş, Emil Barbu Popescu, Dorin Ştefan şi Viorel Simion.
În vârstă de 55 de ani, Alexandru Andrieş este unul dintre cei mai respectaţi artişti ai folkului românesc, creditat ca fiind, datorită stilului şi textelor, un veritabil Bob Dylan autohton. Artistul a lansat aproape 50 de albume, emblematic fiind discul “Interzis”, lansat în 1990 şi considerat drept cea mai consistentă şi inspirată satiră pe note la adresa regimului comunist din România.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!