Programul TV este atât de popular, încât poate transforma orice necunoscut într-un star şi orice starletă într-o divă în toată regula. Cinthia Fernandez este una dintre frumoasele care se aflau în situaţia de a fi debutante într-ale patinajului. Dar nu învăţatul acestui sport a speriat-o pe vedetă, ci consecinţele asupra fizicului ei. În special asupra posteriorului. Şi, cum cea care a devenit regina internetului argentinian sub numele de „Abbey Diaz” este conştientă că dosul este o componentă importantă a succesului de care are parte, a decis să ia măsurile necesare.
„S-a produs în mine ceva, când am semnat contractul. Niciodată în viaţă nu am pus patinele în picioare şi, gândindu-mă la ce s-ar putea întâmpla, la toate căzăturile pe care le voi lua, am decis să îmi asigur posteriorul, partea care are cel mai mult de suferit”, a relatat frumoasa.
Ea nu a vrut să precizeze nici numele asiguratorului şi nici cum a decurs inspecţia, dar a precizat că a fost nevoită să îşi asigure şi alte părţi ale trupului, „la pachet”. Pentru aceasta, Cinthia a scos din buzunar 120.000 de pesos (cam 40.000 de dolari). Mult, dar, în caz că preţioasa parte a corpului are de suferit, doar pentru ea primeşte un milion de dolari. Iar totalul asigurării se ridică la impresionanta sumă de trei milioane de dolari. Dar nu este mult dacă ne gândim că modelul nu a împlinit încă 20 de ani şi o carieră de succes. Deh, totul costă. Până şi frumuseţea.
Cinthia Fernandez: Posteriorul meu valorează un milion de dolari
Reactualizat la:
O fi un concurs interesant „Patinând pentru un vis”, dar vedetele argentiniene care participă la el au, de multe ori, destule de tras. Un motiv ar fi simplu: nu au patinat niciodată, dar o asemenea şansă nu se refuză. <DIA alt="Cinthia Fernandez" height="630" width="950"><A onclick="return open_window( /bildserie/all/Cinthia_Fernandez/index.shtml , SERIE ,950,630)" href="about:blank"><IMG height="10" alt="Cinthia Fernandez" src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" width="13" border="0" /></A></DIA>
Citiți principiile noastre de moderare aici!