tion.ro Web analytics

Omologarea și recepția primului tramvai turcesc al Timișoarei, produs de firma Bozankaya, s-a finalizat cu succes, anunță reprezentanții primăriei. Va fi inaugurat marți, iar după aceea va fi pus în circulație. Dominic Fritz a semnat comanda pentru livrarea următoarelor 20 de tramvaie și a transmis că va circula săptămâna viitoare.
Primăria Timișoara a început plantarea de „arbori, nu de bețe” în oraș. Primii 21 de copaci cu înălțimea de peste zece metri au fost puși în parcarea din zona Pepinierei, amenajată în anii anteriori de primărie. Un arbore costă aproape 330 de lei, mult mai puțin decât „palmierii achiziționați de fosta administrație”, informează PMT. Îi cumpără firmele care întrețin spațiile verzi.
Primăria Municipiului Timişoara îşi suspendă programul de lucru cu publicul, în general, între 20 decembrie şi 3 ianuarie 2022. În cadrul departamentelor de specialitate, în această perioadă se vor desfășura activitățile specifice la final de an: arhivarea documentelor, întocmirea de rapoarte, revizii ale sistemelor informatice sau inventarieri.
Un nou cazan termic, automat, este instalat la Spitalul „Victor Babeș” în aceste zile. Unitatea sanitară își asigură singură încălzirea și apa caldă în spital, iar unul dintre cazane suferise o defecțiune. Noul echipament a fost donat și va feri spitalul de o posibilă avarie pe timp de iarnă.
Festivalul literar LitVest ajunge la ediția a X-a în acest an. Mai multe evenimente dedicate lecturii vor fi organizate timp de șase zile la Parcul Crăciunului de la Muzeul Satului Bănățean. Printre activități se regăsesc citirea lecturilor în faruri de motocicletă, recitaluri de dragoste cuplurilor sau concerte cu intervenții literare.
La Parcul Crăciunului de la Muzeul Satului urmează un nou weekend cu muzică și activități de familiale. Parcul va fi deschis până la ora 22, iar accesul este permis și pe bază de test negativ. În acest weekend pe scenă este așteptată Delia, dar și mai mulți DJ. Va fi și atmosferă de anii ’80 și ’90 la Ponton Lounge. Va veni și Moș Crăciun, care va discuta cu copiii.

Utile

Se ia apa vineri în câteva localități din județ
Reprezentanții Aquatim transmit că vineri, 27 septembrie, se va întrerupe apa în câteva localități din județ pentru spălarea rețelei de distribuție.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 septembrie 2024, în Timișoara?
Vineri, 27 septembrie, puteți participa la diverse activități cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare. Mai puteți merge la spectacole de teatru sau la proiecții de film.

Eveniment

VIDEO. Incendiu într-o magazie de la mallul din Calea Șagului
Joi după-amiază, într-o magazine aparținând magazinului Zara de la Shopping City a pornit un incendiu. La scurt timp de la anunțarea acestuia au ajuns la fața locului mai multe echipaje ale pompierilor.

Ştiri din Timiș

La final de mandat, CJT ia un credit în valoare de peste 50 de milioane de euro. Unde se duc banii
Au fost discuții contradictorii, joi, în ședința Consiliului Județean Timiș, cu privire la contractarea unui împrumut în valoare de 257.000.000 de lei, adică 51,4 milioane de euro. În timp ce unii consilieri au fost de părere că acest demers ar trebui lăsat în sarcina viitorilor aleși, care-și vor prelua mandatele în octombrie, Marcel Marcu, director executiv al Direcției Buget-Finanțe din cadrul CJT, a explicat de ce trebuie începute cât mai repede procedurile. 2

Ştiri din Timiș

Licitație de 1,2 milioane de euro pentru reabilitarea clădirii cu școală gimnazială de la „Calderon”
Primăria Timișoara pune la bătaie aproape 6 milioane de lei pentru a reabilita termic clădirea cu școala gimnazială a Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon”, proiect cu finanțare prin PNRR. Se vor monta panouri fotovoltaice, geamurile actuale vor fi înlocuite cu unele de termopan, iar pe exterior va fi pusă vată bazaltică, printre altele.

Eveniment

FOTO. Adolescent din Timișoara dispărut de acasă. Sunați la 112 dacă îl vedeți!
Un băiat în vârstă de 16 ani din Timișoara este de negăsit de câteva zile. Mario-Alin Babescu a fost văzut ultima oară marți, 24 septembrie.

Eveniment

Polițiștii timișeni ne sfătuiesc cum să nu cădem în capcana înşelăciunilor cu investiții
O campanie de prevenire a fraudelor informatice este implementată de către Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Oamenii legii ne sfătuiesc cum să nu devenim victime ale escrocilor în mediul online în special când vine vorba despre criptomonede.

Eveniment

Mașină furată din Franța, descoperită în Vama Cenad
Un autoturism căutat pentru confiscare de autoritățile din Franța a fost descoperit și confiscat la frontieră, în Timiș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici