Gata cu circul la PNL Timiș, cel puțin deocamdată. Liberalii și-au ales, sâmbătă, noua conducere a filialei județene pentru următorii patru ani. Alin Nica a adunat aproape 600 de voturi, un scor mai mult decât dublu față de contracandidatul său Sorin Munteanu. Liderul liberalilor din Timiș spune că se pregătește excluderea deputatului Claudiu Chira, pe care îl acuză de scandalul de la cele două conferințe municipale. UPDATE. Noul Birou Politic al PNL Timiș
Rareș Bogdan a povestit o discuție privată cu Dominic Fritz. „M-a apucat durerea de cap instantaneu”
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan i-ar fi spus lui Dominic Fritz că liberalii vor pregăti candidatul perfect pentru Primăria Timișoara la următoarele alegeri locale. Chiar el se va implica „mai activ” pentru ca Fritz să nu mai prindă un al doilea mandat la primărie, a povestit acesta, la Timișoara.
A trecut mai bine de o lună de când Primăria Timișoara caută un voluntar care să dezvolte platforma beta a instituției, dar încă nu a reușit să îl găsească. Între timp a mai încheiat un contract cu firma Expertissa, cea care se ocupă, de aproximativ 20 de ani, de site-ul PMT. Valoarea acestuia este de aproape 25.000 de euro.
Se caută constructor pentru o creșă nouă pe Calea Bogdăneștilor. Costă cel mult 1,3 milioane de euro
Primăria Timișoara caută constructor și pentru noua creșă de pe Calea Bogdăneștilor. Este vorba despre o clădire nouă, care va avea parter și un etaj și va putea găzdui patru săli pentru grupe de copii. Pentru alte două creșe, în Lipovei și Ciarda Roșie, licitațiile sunt la final.
Ajuns la sfârșitul lunii iunie la Timișoara, primul tramvai nou fabricat în Turcia pentru capitala Banatului a intrat în a doua lună de teste. Omologarea va fi finalizată în luna septembrie, anunță viceprimarul Ruben Lațcău, iar timișorenii se vor putea plimba cu mijlocul de transport pe șine „la scurt timp după”. Edilul dă asigurări că până la finele lui 2022 vor fi pe trasee toate cele 21 de tramvaie noi.
Ştiri din Timiș
Implantul dentar este considerat cea mai bună replică posibilă a unui dinte natural, sănătos. Dacă ai pierdut unul sau mai mulți dinți, implantul dentar oferă o soluție de înlocuire care se apropie cel mai mult de funcționalitatea și estetica dinților naturali. Este solid, rezistent și nu prezintă fisuri, atât la propriu, cât și la figurat.
Eveniment
În comuna Darova, pe partea dreaptă a Drumului Județean 952C, polițiștii timișeni au găsit o groapă ilegală de gunoi. Acolo erau aproximativ 70.000 de kilograme de deșeuri constând în electrocasnice, resturi provenite din construcții și materiale plastice.
România
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atenţionări Cod Galben şi Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde întreaga ţară până luni seara.
Eveniment
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului continuă să patruleze aproape zilnic prin Kuncz. Cele mai mari probleme din cartier sunt nepăstrarea curățeniei, depozitarea de deșeuri și chiar arderea acestora, aspecte reclamate de zeci de oameni care locuiesc în cartier.
2
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au verificat, în ultima săptămână, patru piețe din Timișoara. Au găsit mai multe probleme – de la curățenie la acte neconforme – și au dat 19 amenzi, în valoare totală de 17.700 de lei. Un comerciant a fost prins cu legume din import vândute în baza carnetului de producător.
Ştiri din Timiș
Clubul de știință Mattika Explore a anunțat câștigătorul concursului pentru școlile din Timișoara, în cadrul proiectului Știință Creativă. Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” va beneficia de opt ateliere STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică) în luna octombrie.
Capitală Culturală
Asociația Academia Mămicilor din Timișoara a lansat proiectul „Cultura ecocentrică împotriva crizei climatice. Ecofilosofia pentru copii și vârstnici”. Vor avea loc o serie de activități educaționale destinate copiilor și vârstnicilor.
Ştiri din Timiș
Îți amintești când ai făcut cunoștință cu prima carte? Cu prima poveste? Nu știm dacă părinții tăi au fost intermediarii sau tu, dar mai știi cum te purta de la un personaj la altul, trăind viețile tuturor, într-un alt timp și loc? Acum, e rândul copilului tău să experimenteze această magie. Dar cum îl faci să se îndrăgostească de cărți într-o lume în care ecranele ne-a acaparat cu totul?