Primăria Timișoara pregătește peste 30 de stații de tramvai pentru noile garnituri turcești ale orașului. Vor avea peroane scăzute, pavaj tactilo-vizual și sisteme moderne de validare și cumpărare de bilete. Deși tramvaiul este venit de câteva luni și în curând ar putea fi scos pe traseu, primăria abia face documentația pentru modernizarea stațiilor STPT.
Din dorința de a aduce și mai multă bucurie în această perioadă, echipa „Podului de Poveste” se adresează din nou comunității. Puteți lăsa jucării, dulciuri sau haine în sacoșele colorate prinse pe balustradele podului din Parcul Uzinei. Vor beneficia de aceste surprize copiii din Timișoara care trec prin zona viu colorată.
Ştiri din Timiș
Implantul dentar este considerat cea mai bună replică posibilă a unui dinte natural, sănătos. Dacă ai pierdut unul sau mai mulți dinți, implantul dentar oferă o soluție de înlocuire care se apropie cel mai mult de funcționalitatea și estetica dinților naturali. Este solid, rezistent și nu prezintă fisuri, atât la propriu, cât și la figurat.
Eveniment
În comuna Darova, pe partea dreaptă a Drumului Județean 952C, polițiștii timișeni au găsit o groapă ilegală de gunoi. Acolo erau aproximativ 70.000 de kilograme de deșeuri constând în electrocasnice, resturi provenite din construcții și materiale plastice.
România
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atenţionări Cod Galben şi Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde întreaga ţară până luni seara.
Eveniment
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului continuă să patruleze aproape zilnic prin Kuncz. Cele mai mari probleme din cartier sunt nepăstrarea curățeniei, depozitarea de deșeuri și chiar arderea acestora, aspecte reclamate de zeci de oameni care locuiesc în cartier.
2
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au verificat, în ultima săptămână, patru piețe din Timișoara. Au găsit mai multe probleme – de la curățenie la acte neconforme – și au dat 19 amenzi, în valoare totală de 17.700 de lei. Un comerciant a fost prins cu legume din import vândute în baza carnetului de producător.
Ştiri din Timiș
Clubul de știință Mattika Explore a anunțat câștigătorul concursului pentru școlile din Timișoara, în cadrul proiectului Știință Creativă. Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” va beneficia de opt ateliere STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică) în luna octombrie.
Capitală Culturală
Asociația Academia Mămicilor din Timișoara a lansat proiectul „Cultura ecocentrică împotriva crizei climatice. Ecofilosofia pentru copii și vârstnici”. Vor avea loc o serie de activități educaționale destinate copiilor și vârstnicilor.
Ştiri din Timiș
Îți amintești când ai făcut cunoștință cu prima carte? Cu prima poveste? Nu știm dacă părinții tăi au fost intermediarii sau tu, dar mai știi cum te purta de la un personaj la altul, trăind viețile tuturor, într-un alt timp și loc? Acum, e rândul copilului tău să experimenteze această magie. Dar cum îl faci să se îndrăgostească de cărți într-o lume în care ecranele ne-a acaparat cu totul?