Anunţata numire „ de luni” a antrenorului lui Poli pentru sezonul viitor nu va mai avea loc. Mai precis, echipa va pleca într-un scurt cantonament în localitatea Gyula, sub bagheta celor care au pus osul, alături de Dusan Uhrin, la conducerea lui Poli spre titlul de vicecampioană. De altfel, Vali Velcea şi Iosif Rotariu au condus Poli spre victorie şi în amicalul de sâmbătă cu Sebişul.
Managerul sportiv, Daniel Stanciu, susţinea săptămâna trecută că până luni, 1 august, adică astăzi, Poli va avea un antrenor numit pe banca tehnică. Variantele vehiculate au căzut rând pe rând. Edi Iordănescu nu a mai fost interesat de postul pe care era „ca şi uns” de presă, spunând că în acest moment Timişoara are mai multă nevoie de un antrenor mult mai implicat sufleteşte.
Cosmin Contra, de asemenea prezentat ca o soluţie pentru conducerea tehnică a echipei, pare destul de departe de post. Marian Iancu nu a uitat ieşirile rebele ale lui Guriţă din finalul turului din campionatul trecut şi nici măcar nu l-a sunat pe cel ce a condus Poli după Vladimir Petrovic în toamna şi iarna anului trecut. S-a mai discutat de varianta Aurel Şunda. Din nou nimic.
Cert este că Timişoara are în acest moment antrenor, este vorba de Vali Velcea, el fiind ajutat de Iosif Rotariu. Cei doi sunt în pole position şi pentru întreg sezonul competiţional al diviziei B.
Până la debutul la matineu, cei de la Poli vor fugi pentru o săptămână de nebunia de la Timişoara şi se refugiază, de marţi 2 august, până pe 6 august la Gyula. E aproape, e ieftin, e linişte, numai bine pentru situaţia actuală de la Club. Pretenţii de vedete nu mai există, pentru simplul motiv că nu mai sunt vedete. Ce era bun a plecat deja, cine nu a plecat e convocat la naţională. Ar mai rămâne Sepsi, Goga sau Tameş. Rămâne de văzut până când…
Citiți principiile noastre de moderare aici!