„Acesta este lotul cu care vom continua.
Toţi sunt jucători care pot evolua în
primul 11 şi le-am spus asta. Vom fi foarte
atenţi la randamentul pe care-l vor oferi în
meciurile amicale. Trebuie să ne consolidăm
echipa de start a returului, trebuie să se lege
şi relaţiile de joc”, a precizat
tehnicianul. În ceea ce priveşte partida
amicală disputată împotriva echipei
poloneze Cracovia Krakow, câştigată de FC
Timişoara cu scorul de 2-1, Balint a spus că este
mulţumit de atitudinea jucătorilor săi.
„Trebuie să luăm ce a fost bun în
acest meci, în ciuda gazonului şi a vremii
potrivnice. În campionat ne putem întâlni
cu astfel de terenuri, cu asemenea timp. Important este
că jucătorii s-au dăruit, că au dorit
foarte mult să câştige această
partidă. S-au ridicat la nivelul de luptă al
polonezilor, chiar dacă ei au fost, să zicem, mai
puternici din punct de vedere fizic decât
noi”, a adăugat antrenorul formaţiei
FC Timişoara.
Este mulţumit de lot
Antrenorul formaţiei FC Timişoara, Gavrilă
Balint, a declarat că toţi jucătorii care
fac parte din lotul echipei sale ar putea fi folosiţi
pe un post de titular, informează site-ul oficial al
grupării bănăţene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!