„De la început, înaintea tragerii la sorți, am pronosticat că vom cădea cu Steaua. Aș fi fost mai încântat dacă jucam acasă. În Cupa României sunt situații în care se pot întâmpla surprize majore, fapt demonstrat de-a lungul vremii. Mergem la victorie, așa trebuie să gândească orice sportiv adevărat”, a declarat Bungău.
Fotbalistul a evoluat ani buni la Timişoara şi are experienţe fericite legate de această competiţie: „De Cupa României mă leagă amintiri speciale, am jucat și eu o finală în 1974, pierdută contra Jiului cu 2-4 și am dat gol atunci. În 1972 am evoluat contra Stelei și i-am eliminat ca jucător al lui Poli Timișoara, noi fiind în Divizia B. Deci, de ce să nu sperăm și acum? Trebuie o ambiție totală din partea jucătorilor și să nu mergem cu gândul că suntem deja înfrânți. Mereu trebuie să privești cu optimism!”.
Foto: acspoli.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!