Tânărul, în vârstă de 21 de ani, din Săcele, a fost găsit de polițiști și este audiat. Iubita sa, o minoră în vârstă de 17 ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov. Nu se cunosc încă detalii despre starea fătului.
Reprezentanții IPJ Brașov, citați de MEDIAFAX, au spus că băiatul ”ar fi stropit-o pe aceasta cu o substanță inflamabilă și i-ar fi dat foc. Rudele fetei au intervenit pentru stingerea focului şi victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri”.
Luiza Dănilă, purtător de cuvânt al ISU Brașov, a spus că tânăra a suferit arsuri la nivelul feței, brațelor și toracelui.
La ora actuală se derulează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
De asemenea, având în vedere că victima este minoră, dosarul de cercetare penală pentru tentativă de omor urmează să fie declinat către Parchetul pentru Minori și Familie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!