Social-democraţii vor discuta “cu toată lumea”, inclusiv cu PNL, pentru obţinerea sprijinului asupra moţiunii de cenzură, dar aceasta este a PSD, iar scopul ei “nu este să discutăm în opoziţie”, ci să dea jos Guvernul.
Întrebat dacă PSD va prezenta textul moţiunii de cenzură şi liberalilor, Ponta a răspuns afirmativ, precizând că va fi prezentat “tuturor parlamentarilor din această ţară”. “Sigur că da, tuturor parlamentarilor din această ţară, pentru că în afară de liberali, care evident sper că vor vota moţiunea de cenzură, sau conservatorii, sunt convins că momentul moţiunii de cenzură va fi un moment al adevărului pentru foarte mulţi parlamentari, fie de la independenţi, fie de la UDMR, fie de la PDL. Sunt oameni cărora le este ruşine să se întoarcă acasă în colegiile lor şi la momentul moţiunii de cenzură vor alege între interesul de a sta alături de Emil Boc şi Guvernul său şi interesul celor care i-au trimit în Parlament”, a spus Ponta.
Întrebat despre intenţia liberalilor de a veni cu propria moţiune de cenzură, Ponta a spus că acest lucru nu poate fi făcut, deoarece PNL nu are numărul suficient de parlamentari pentru a depune propria moţiune, iar actualul text este al PSD. “Moţiunea noastră de cenzură este a PSD şi sperăm să fie votată de toţi cei care vor ca Guvernul Emil Boc să cadă”, a subliniat Ponta.
“Discutăm cu toată lumea, dar moţiunea este a PSD, iar scopul unei moţiuni de cenzură nu este să discutăm în opoziţie, ci să dăm jos Guvernul. Dacă vrem lucrul acesta, este foarte bine. Dacă cineva nu vrea să voteze moţiunea ca să rămână Emil Boc trebuie să o spună direct şi nu pe ocolite”, a continuat liderul PSD.
Pe de altă parte, Ponta a negat zvonurile potrivit cărora unii parlamentari PDL şi-ar fi anunţat intenţia către social-democraţi de a vota moţiunea de cenzură, spunând că PSD nu va face negocieri “la colţuri sau pe la cafenele”. “Noi depunem moţiunea de cenzură şi cred că este momentul în care negocierile pe care la colţuri sau pe la cafenele nu-şi mai au rostul. (…) Nu cred în negocieri secrete şi nu îmi plac. Cred că tipul acesta de negocieri au dus PSD mulţi ani în opoziţie şi aş vrea să nu mai aibă loc asemenea negocieri”, a spus Ponta.
Social-democratul a mai spus că documentul cu măsuri alternative, prezentat de Adrian Năstase, “Solidaritate pentru Dezvoltare”, va fi “partea constructivă” a moţiunii de cenzură, care va oferi soluţii pentru criza economică şi financiară.
“Aşa cum au calculat specialiştii noştri, (măsurile Guvernului – n.r.) afectează 15 milioane de români şi nu îi afectează exact pe cei care în acest moment guvernează ţara, PDL şi aliaţii săi, clienţii săi politici şi toţi cei, începând cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, toţi cei care în anul trecut au minţit populaţia României şi au spus că sunt bani de salarii şi pensii”, a conchis preşedintele PSD.
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat miercuri că o echipă de lideri este mandatată să redacteze până marţi un text de moţiune de cenzură care ori să fie discutat cu PSD, ori să fie prezentat la dezbaterea parlamentară a documentului PSD împotriva angajării răspunderii Guvernului.
Potrivit liderului liberal, moţiunea de cenzură elaborată de PNL va cuprinde “o componentă privind evaluarea guvernării PSD-PD, şi apoi PD-UDMR, fiind vorba de un tot unitar, axul central fiind alcătuit din PD”. O altă compnentă se va referi la evaluarea pachetului de măsuri propus de preşedintele Traian Băsescu, iar a treia componentă va include propunerile liberalilor.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!