Dacă în anul 2008 au fost părăsiţi 31 de copilaşi, cu 13 mai puţin decât în 2007, iată că în 2009 numărul acestora a ajuns la 45. „În cazul copiilor părăsiţi, noi încercăm să luăm măsuri de protecţie: plasament la asistentul maternal, la rude sau îi dăm spre adopţie. De asemenea, prin serviciul de consiliere, încercăm reintegrarea în familie”, ne-a spus Sorina Bucurescu, din partea departamentului de comunicare al DGASPC Timiş.
Ce se întâmplă cu micuţii
În cazul copiilor părăsiţi în spitale şi maternităţi se încearcă, în primul rând, reintegrarea acestora în familia naturală (oferirea de suport mamei/ familiei, astfel încât să-şi poată lua copilul acasă). Dacă acest lucru nu este posibil, atunci copilul este plasat fie în familia lărgită sau la rude, fie într-o familie de plasament, la un asistent maternal profesionist sau într-un centru de plasament. Conform Legii 272 din 2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, dacă un copil este părăsit în maternitate, unitatea medicală are obligaţia să sesizese Direcţia pentru Protecţia Copilului şi organele de poliţie, în termen de 24 de ore la constatarea dispariţiei mamei. În termen de cinci zile, se întocmeşte un proces verbal de constatare a părăsirii, semnat de reprezentantul DGASPC, reprezentantul poliţiei şi al maternităţii, iar când starea copilaşului permite externarea, Direcţia pentru Protecţia Copilului va stabili plasamentul acestuia în regim de urgenţă.
„DGASPC Timiş are convenţii de colaborare cu maternităţi şi alte unităţi sanitare din judeţ, precum şi cu ONG-uri care desfăşoară activităţi de prevenire a părăsirii copilului în cadrul spitalelor”, a mai adăugat Sorina Bucurescu.
Sprijin pentru mamele indecise
Atunci când este identificată o mamă aflată în situaţia de risc de a-şi părăsi copilul, acesteia i se prezintă mai multe alternative, pentru a-i permite să-l păstreze pe micuţ: cazarea mamei şi a copilului/ copiilor (timp de maxim un an) într-un centru maternal, oferirea de sprijin prin medierea contactului cu unele fundaţii care pot să ofere şi ajutor material mamei, includerea ei într-un program de consiliere psihologică, precum şi includerea mamei şi a celorlalţi membri ai familiei (tatăl copilului, bunici etc.) într-un program de consiliere familială.
De asemenea, mamele aflate în dificultate pot opta pentru plasarea copiilor cu vârsta de peste trei ani într-un centru de zi, astfel încât părinţii să aibă posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă şi de a menţine totodată legătura cu copilul.
43 de cazuri de copii abandonaţi în spitalele clujene
24 de copii abandonaţi la Spitalul Matern din Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!