Când ne gândim la jucăriile copilăriei, prima imagine care ne vine în minte este cea a ursulețului de pluș. Fie că l-am primit cadou de ziua noastră când eram mici, fie a fost acolo încă de când ne-am născut, fie l-am așteptat pe Moș Crăciun împreună, ursulețul de pluș a reprezentat pentru mulți copii primul prieten pe care l-au îmbrățișat. Luna aceasta, la Iulius Town, ursuleții de pluș au devenit spiridușii moșului și îi așteaptă pe cei mici să se bucure de o atmosferă desprinsă din basme, iar pe cei mari să retrăiască cele mai frumoase amintiri din copilărie.
De cum ajungi în Atrium ești întâmpinat de maiestuosul brad – vestitorul celui mai așteptat sezon, cel al cadourilor. Globuri strălucitoare, decorațiuni în culoarea oficială a Crăciunului, multe alte ornamente și luminițe sclipitoare dau viață bradului. La baza lui se află un grup de ursuleți de pluș și un elefant costumați de spectacol, care aduc împreună fantezia circului și magia Crăciunului. Ursuleții fac echilibristică pe elementele de decor sub privirele încântătoare ale vizitatorilor, indiferent de vârstă, iar elefantul îi întâmpină zâmbitor.
Alți brazi, de această dată decorați în alb și auriu și care dau o notă în plus de eleganță, pot fi admirați în zona Intersport, iar miile de luminițe și stelele sclipitoare completează atmosfera sărbătorilor de iarnă.
Și Iulius Gardens s-a îmbrăcat în haine strălucitoare, iar plimbările în parc vor fi deosebit de plăcute datorită zecilor de copaci, a zonei de la lac și a stâlpilor împodobiți cu beculeţe. Tot în parc vor putea fi admirate globuri strălucitoare supradimensionate, iar bradul de la intrare și girafele te introduc într-o lume magică.
În această atmosferă de basm, inspirația vine mai ușor atunci când ești în căutarea cadourilor pentru cei dragi, iar magazinele au pregătit o mulțime de surprize.
Nu am uitat nici de cel mai simpatic bătrânel. Iulius Town îl ajută anul acesta pe Moș Crăciun să vorbească cu toți copiii. Rămâi aproape și fii printre primii care află vești de la Moșul!
Trimite articolul
XLasati voi sectorul privat, ca el merge inainte in viteza a 5-a la noi in Timisoara. Eu inca il astept pe Fritzache la demararea lucrarilor pe Bogdanestilor, la Solventul, la podul Jiul, la calea ferata, s.a.m.d. In afara de a beli fasolea la cameramani, pana acum tace ca porc-un cucuruz
Basm si…spatiu inchis.
Go home, mall…