Sânandrei este o zonă extrem de liniștită, aflată la doar cinci minute de mers cu mașina de Timișoara și mai ales de marile magazine Auchan, Selgros sau Decathlon, ceea ce a determinat deja mulți timișoreni să se mute aici. Un alt avantaj sunt prețurile mici din zonă, fără însă ca imobilele nou construite să facă rabat la calitate.
Pe site-ul Valitim.ro, un apartament cu trei camere, balcon, centrală și parcare nu depășește 46.000 de euro. Apartamentele sunt situate pe str. Sf. Andrei 99c, în două imobile, iar șoseaua până acolo este impecabilă. Prețurile la apartamentele similare din Timisoara încep de la 70.000 de euro, ceea ce duce la o economisire de 24.000 de euro. Mai mult, cei care nu au posibilitatea de a se deplasa cu mașina, au la dispoziție numeroase curse auto care fac legătura cu Timișoara și chiar o stație de tren.
Toate cele 12 apartamente scoase la vânzare de Valitim.ro sunt cu trei camere și au o suprafață totală cuprinsă între 65 și 69 mp. Apartamentele sunt finisate complet: zugrăvit, parchet, întrerupătoare, prize, aplice, centrală pe gaz, calorifere; iar baia este utilată complet (duș, obiecte sanitare). Mai trebuie menționat că Valitim.ro acceptă numeroase variante de vânzare, de la creditul „Prima casă”, la credit imobiliar și chiar rate direct de la proprietar.
Mai multe detalii găsiți pe Valitim.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!