Tânărul, în vârstă de 33 de ani, din judeţul Caraş-Severin, s-a prezentat luni la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, pe sensul de intrare în ţară. La controlul maşinii, autorităţile au descoperit 250 de pachete de cafea a câte 500 de grame fiecare, pentru care bărbatul nu avea documente de provenienţă. Cele 125 de kilograme de cafea au fost confiscate, iar tânărul a fost amendat de reprezentanţii Gărzii Financiare cu 1.500 de lei.
Identitate falsă
Un alt caz cu care s-au confruntat poliţiştii de frontieră de la Cenad zilele trecute este cel al unui puşti de 17 ani care a împrumutat cartea de identitate a unui cunoscut pentru a merge până în Ungaria, la cumpărături. Oamenii legii au observat că există mari diferenţe între fotografia de pe actul de identitate şi tânărul care se află în faţa lor. După ce au aflat că acesta a împrumutat de fapt cartea de identitate, i-au făcut dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!