Reprezentanţii FALT spun că, în conformitate cu Ordinul nr. 483 din 2008 al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), a fost emis un nou contract de furnizare a energiei termice şi a apei calde, contract care a fost trimis de către Colterm tuturor asociaţiilor de proprietari din oraşul Timişoara în cursul anului 2009. Contractul trebuia semnat şi returnat societăţii Colterm, lucru care în unele cazuri nu s-a întâmplat.
„Facem precizarea că aceste contracte trebuiau semnate şi transmise societăţii Colterm în cursul anului trecut, aşa cum am informat atunci, nesemnarea şi netransmiterea lor cât mai urgent poate duce la întreruperea serviciului de furnizare a energiei termice şi a apei calde, lucru nedorit de nimeni”, avertizează preşedintele FALT, Petru Olariu. El a mai arătat că nu trebuie completată şi semnată şi Anexa 1 la contract, privind „Delimitarea instalaţiilor de alimentare cu energie termică”, document care, spune Olariu, se va completa individual, la fiecare asociaţie în parte, prin constatarea la faţa locului, şi se va semna după constatare.
Persoanele interesate pot obţine mai multe informaţii cu privire la acest subiect de la sediul FALT, de pe strada Braşov nr. 8 din Timişoara, telefon/ fax: 0256/ 201.237.
Citiți principiile noastre de moderare aici!