Colterm, executata silit. Se scot la licitatie sediul din centru si terenurile aferente, de la aproape 700.000 de euro

Fostul sediu al Colterm, aflat chiar în centrul Timișoarei, este scos la licitație cu tot cu două parcele de teren, în septembrie, din cauza datoriilor pe care societatea de termoficare a orașului nu le poate plăti către E.ON Gaz. Este vorba despre facturi pentru gazul natural furnizat de compania E.ON Energie România, care datează încă din 2017 și la care s-au adunat și penalități.