Cei de la Lions au fost împreună cu 19 copii de la Liceul Teoretic Special IRIS din Timişoara la o sală de sport din zona Bălcescu, unde au făcut diferite exerciţii fizice adaptate lor. S-au jucat cu mingea, au organizat diferite concursuri, însoţiţi de membri Lions Timişoara şi profesorii de la IRIS. După aceea, cei 19 elevi urmează să se întâlnească cu alţi 18 colegi şi să ia prînzul împreună cu cei de la clubul Lions.
„Ziua de 15 octombrie este Ziua Naţională a Nevăzătorilor, noi o numim Ziua Bastonului Alb. Aici, la sală, încercăm să adaptăm câteva exerciţii fizice pentru copii. Noi suntem alături de ei şi îi coordonăm puţin. Nu pot face toate exerciţiile ca şi un copil care vede sută la sută, şi atunci, împreună cu ei, încercăm să facem exerciţii de mişcare, de mobilitate, de direcţie. Nevăzătorii la noi nu prea au acces la facilităţi – accesul în trafic, lumea reacţionează destul de neconvenţional, nu respectă nevăzătorul, nu avem semafoare adaptate pentru nevăzători, decât în câteva locuri”, spune Stoiadina Aslău, preşedintele Lions IRIS.
Citiți principiile noastre de moderare aici!