„Alte ţări vin, se uită şi copiază de la noi”
– Unde se află medicina de urgenţă românească în prezent?
– Medicina de urgenţă este într-o evoluţie foarte favorabilă în România şi pot să vă spun, comparativ cu ţările din jurul nostru dar şi cu alte ţări europene, că stăm chiar foarte bine. Sunt aspecte în medicina de urgenţă românească ce se cunosc deja în afara ţării, aspecte în care se ştie că am luat-o deja înaintea altor ţări mult mai avansate, iar între aceste aspecte pot să menţionez telemedicina. Faptul că avem, pe plan naţional, transmisie de date între ambulanţe şi spital, faptul că am creat reţele intraspitaliceşti de medicină de urgenţă, este cunoscut deja altor ţări care vin, se uită şi copiază de la noi. Modul de organizare integrat pe care îl avem între Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii şi pompieri, modul de organizare la SMURD sunt exemple pozitive şi ni se solicită să le prezentăm.
– Ce lipseşte în acest sistem?
– Încă mai avem multe de făcut. Acum, cu sprijinul Vodafone, lansăm transmisia video din interiorul ambulanţelor. Am început deja instalarea la Târgu Mureş şi va ajunge şi la Timişoara până la sfârşitul anului.
– Cum vor beneficia pacienţii de toate aceste aspecte?
– Toate acestea ajută pacientul în sensul că, până acum, aveam posibilitatea transmiterii numai electrocardiogramei şi datelor medicale din ambulanţă, iar acum o să putem să vedem şi bolnavul, ceea ce va permite o mai bună intervenţie pe caz.
„Avem nevoie de încă cel puţin dublul numărului medicilor de urgenţă existent acum în UPU”
– Trecând de la aspectele macro ale sistemului de urgenţă la cele micro: cum stăm cu personalul medical şi cu serviciile în unităţile de primire a urgenţelor (UPU) din spitale?
– Dacă vreau să iau comparativ, suntem încă, sigur, sub limita de care avem nevoie. Avem nevoie de încă cel puţin dublul numărului medicilor de urgenţă existent acum în UPU finanţate de Ministerul Sănătăţii. Însă, dacă luăm ce aveam în 2007 comparativ cu acum, trendul e pozitiv. Atunci erau 525 medici de urgenţă, specialişti şi primari, acum sunt 635 de medici activi. Avem şi rezidenţi în pregătire, care vor mai completa lipsa.
– Ce vă doriţi mai mult şi poate fi realizabil?
– Eu sper să continuăm să avem sprijinul tuturor factorilor politici care se implică la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului de Interne şi să continue faptul că şi anul acesta sunt anumite achiziţii importante pe sistemul de urgenţă, vine un nou elicopter aici, vor fi şi mai multe ambulanţe SMURD. Deci dacă continuăm acest sprijin, în 2-3 ani vom ajunge la un sistem foarte coerent.
– Cât de importantă este medicina de urgenţă în contextul medical?
– În mod normal, medicina de urgenţă de una singură nu rezolvă problemele. Însă e o componentă extrem de importantă pentru că ea nu se ocupă doar de partea de asistenţă medicală de urgenţă la domiciliu. Ea este nucleul de intervenţie în caz de calamităţi, în caz de dezastre. Dacă ai o medicină de urgenţă bine pusă la punct şi performantă, poţi să previi probleme grave ce pot să apară la anumişi bolnavi. În afară de a le salva viaţa, poţi să previi ca aceşti bolnavi să ajungă în stare foarte gravă la spital. Medicina de urgenţă este centrul de acces în interiorul spitalului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!