Reprezentanții Centrului Regional de Tranfuzie Sanguină Timișoara fac un apel la locuitorii urbei de pe Bega să vină să doneze sânge.
„Este nevoie de sânge la Timișoara! Începe perioada concediilor, iar numărul donatorilor scade considerabil”, transmit cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.
Puteți dona sânge de luni până vineri, de la 8 la 13, la Centrul de Transfuzie, de pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1, lângă Spitalul Județean Timișoara.
Oricine poate dona sânge, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
– vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani
– greutate peste 50 de kg
– puls regulat, 60-100 bătăi pe minut
– tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
– pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării
– să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
– donatorii să nu aibă sau să nu fi avut următoarele boli: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (pzoriazis, vitiligo), miopie forte peste 6 dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!