În zilele de 23 şi 24 iunie, la Centrul de cultură şi congrese “Liederhalle” din Stuttgart, se vor desfăşura Zilele culturale “Facettenreiches Rumänien”, Bogăţia faţetelor culturale ale României.
“La manifestarea al cărei iniţiator şi coordonator este artista lirică de origine timişoreană Cosmina Silvia Cordun Stitzl sunt invitate personalităţi ale vieţii culturale din sudul Germaniei şi Banat care vor reliefa legături spirituale ce străbat spaţiile, deschizând orizonturi noi pentru întărirea acestora. Invitaţi sunt scriitorul german Johann Lippet, originar din România, Olivia Spiridon, cercetător literar, de la Universitatea din Tübingen. O parte consistentă a acestor seri culturale va fi dedicată muzicii, care va prilejui plăcute întâlniri cu mezzosoprana Cosmina Silvia Cordun Stitzl, violonista Alina Abel, soprana Pauline Zippert, pianistele Ioana Cumpătă Petcu şi Roxana Buga. Invitaţii de onoare ai acestei prime ediţii a manifestării sunt membrii cvartetului timişorean Incanto Quartetto. În programele prezentate se vor interpreta creaţii ale unor compozitori români precum George Enescu, şi Felicia Donceanu”, a precizat, luni, scriitorul Vasile Bogdan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!