Un cititor Tion, locuitor al comunei Moșnița Nouă, ne-a trimis câteva imagini „amuzante” cu un cub electoral al primarului în funcție, Florin Bucur, cel care își dorește un nou mandat.
Instalația, una care conține și mesajul „Campioni în fonduri europene”, a fost amplasată în dreptul unei străzi pline de gropi din comună.
Primarul Florin Bucur: „Îmi asum”
Contactat de Tion pentru a comenta imaginile, primarul Florin Bucur spune că își asumă faptul că infrastructura rutieră nu este, poate, la cel mai bun nivel, dar are și o explicație: până acum s-a investit în principal în infrastructura subterană.
Cu atât mai mult cu cât cubul electoral se găsește în localitatea Rudicica.
„Este la intrarea în localitatea Rudicica (unul dintre satele comunei – n.r.). Actuala administrație își asumă și ceea ce nu s-a reușit. Comentariul meu va fi ceva mai amplu. Pentru că este amplasat în localitatea Rudicica, o să spun ceea ce s-a întâmplat în localitatea Rudicica în trecut.
Pentru început, nu exista rețea de apă, așa cum există acum. S-a modernizat tot ceea ce înseamnă rețeaua de iluminat public: lămpi cu LED și telegestiune., Prin Programul «Anghel Saligny» avem aprobată și eligibilă rețeaua de gaz, iar prin Programul Fondului de Mediu și rețeaua de canalizare.
Da, îmi asum foarte clar că drumurile au fost doar reparate periodic în această localitate și că, da, în acest moment, ca și localitate este pe graficul nostru de lucrări de reparații prin pietruire, doar că nu s-a ajuns încă în zona respectivă. Îmi asum faptul că acel cub electoral este pus în acea zonă și că, aici, drumul este așa cum arată în imaginile respective.
Îmi asum acest lucru, dar am să spun că lucrăm cu societatea Moșnițeana cu două echipe, de ani de zile, pe cei aproape 700 de kilometri de drumuri pe care îi avem de pietruit în comună.
Atunci, da, în anumite perioade din păcate, în unele zone, până ajungem să le pietruim, drumul pentru o perioadă timp este mai greu practicabil. Poate să fie de amuzament ceea ce dumnealor relatează, dar eu spun că ar trebui să ne uităm puțin la infrastructura subterană care a fost făcută și care este în lucru, după care vom rezolva și partea rutieră”, a declarat pentru Tion Florin Bucur, primarul comunei Moșnița Nouă.
Recent, tot la Moșnița Nouă a avut loc un protest inedit împotriva gropilor de pe drumuri: locuitorii au marcat pe aplicația Waze fiecare astfel de problemă pentru ca harta să pară „ciuruită”. Cu acea ocazie, în replică, primarul ne spunea că se lucrează constant și pe partea de pietruire și pe cea de asfaltare.
Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook sau pe adresa redactie@tion.ro.
Trimite articolul
XAsta a atras 385 de milioane de milioane. A lipsit de la toate orele de matematica din școală. Dar e primar….
-
corect :)) parca e numar de telefon
un sat european, arata de vis! superb de-a dreptul! as da 1 milion de milioane de euro ca sa stau pe o asa strada intr-un sat campion!
Imaginea e elocventa, face cat 1000 de cuvinte. Cetatenii stau in noroaie pana in gat, si el mai vrea inca 1 mandat. RISINE si incompeteta si tupeu cat cuprinde.
In vatra satului, in Mosnita Veche sunt strazi neasfaltate pline de gropi si praf. O lipsa totala de respect pentru locutorii care platesc taxe. In primul mandat a actualului primar lucrurile s-au schimbat mult in bine, apoi din al doilea mandat totul a devenit incet, incet un dezastru. Nu spun ca altii ar fi facut mai multe dar nepasarea a facut din aceasta comuna un loc al gropilor si al noroaielor. In numele multor locuitori care vor doar sa traiasca intr-un loc decent, domnilor de pe afisele electorale care doriti sa conduceti aceasta comuna faceti ceva!
NICI NU AR MAI TREBUI ALES PRIMAR CA STRAZILE NU A FOST IN STARE SA LE ASFALTEZE
-
Nu ma pot abtine. Esti neam cu carpaci ? Dupa cum ai ortografia….
CE SE VEDE ACOLO ESTE NIMIC IN COMPARATIE CU CE ESTE PE ALTE STRAZI … SI ALE PIETRUITE CU BANII LOCUITORILOR … MIZERABILUL ESTE EXACT CA ROBU … NUMAI AERE DE INGANFAT … AFARĂ
-
Ai ocazia sa votezi cu Simonis. Sigur va scadea taxele si va face mai multe, ca orice PSD-ist.
Acelasi primar a tras de timp pana si-a bagat niste terenuri din Albina in intravilan si dupa a pus autostrada de la sarbi pe el. Nu degeaba este studiu de fezabilitate intarziere 2 ani…a avut nevoie de timp pentru crosetat
Sa o asfalteze pe masa de handicapat
Cu tot respectul, ar trebui sa mergeti in Giroc in(spate la Lidl) si nu numai.
A trebuit sa ma mut in alta zona deoarece nu exista apa, strazi neasfaltate, soricei de camp in apartamente.
Si am o intrebare pentru cunoscatori.
Cum se poate ca in aceste zone preturile la apartamente sa sara de 100.000 euro?
O(h), la, lelița mea – țăranul e pe câmp.
Asa e cand te muti in camp si te astepti sa iti creasca primaria valore la casa, sa iti asfalteze, sa iti faca utilitati, dintr-un impozit de 400ron pe an. Era strada asfaltat si s-a stricat? Toti vad numai preturi mici la imobil, dar nu isi pun problema cand se aduc utilitatile, etc. Vrei conditii, strangi comunitatea, pui banii si iti faci. Daca nu, stai la coada. E simplu.