Reprezentanții spitalului de la Pădurea Verde au refuzat semnarea actului adițional cu CJASTM pe luna iulie deoarece aveau nevoie de bani pentru luna iunie. Pentru luna care a trecut, spitalul are alocați puțin peste 1,2 milioane lei, dar are nevoie cu 300.000 de lei mai mult pentru plata materialelor sanitare, a medicamentelor, a utilităților și, nu în ultimul rând, pentru plata tichetelor de masă pentru angajați.
În aceste condiții, reprezentanții spitalului au spus că s-ar putea opri actul medical, din lipsă de fonduri pentru plata furnizorilor, iar sindicatele din spital au spus că s-ar putea declanșa greva. Spitalul a mai trecut printr-o criză acum câteva luni, iar fondurile au fost suplimentate, luându-se bani din luna iunie și acoperindu-se alte luni. S-a ajuns în luna iunie, iar aici, după cum estimau încă de la precedenta criză reprezentanții spitalului, s-au trezit cu 300.000 de lei în minus, lipsa fondurilor punându-le probleme de funcționare. Practic. Pe luna iunie mai au bani doar de salarii, pe care le vor acorda în 15 iulie. Au refuzat semnarea actului adițional pe luna iulie și au cerut o comisie de la București care să rezolve problema. Până la urmă, reprezentanții spitalului au semnat miercuri actul adițional pe luna iulie, având, spun aceștia, promisiuni pentru o rectificare la finalul lunii iulie.
„A fost semnat actul adiţional pentru luna iulie între Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “dr.V.Babeş” Timişoara şi CJASTM, în interesul sănătăţii pacienţilor şi pentru a se putea continua actul medical. Nu s-a rezolvat problema suplimentării valorii de contract pentru luna iunie, care a rămas descoperită cu cca 300.000 lei, servicii medicale efectuate, dar nedecontate de CJASTM. Avem însă promisiuni pentru rectificare la semestru, la sfârşitul lunii iulie”, spune Voichița Lăzureanu, managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara.
Articole pe aceeași temă:
Angajatii Spitalului de Boli Infectioase – gata de greva. S-ar putea opri actul medical!
Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes mai are bani doar pentru salarii
Citiți principiile noastre de moderare aici!